Laura Driha

Posted by Laura on Wednesday, 21 January, 2009 @ 10:00 am

“Always forgive your enemies; nothing annoys them so much.”

Oscar Wilde

Esti rea. Si cand te chinui sa pari buna esti rea. Cand taci, rele iti sunt pana si gandurile pe care incerci sa le ascunzi in spatele cuvintelor nespuse… Rea iti este si privirea, rele iti sunt si buzele pe care le fortezi sa ia forma unui zambet…

Nu stiu daca ai fost mereu asa sau ai devenit intre timpuri si nici nu vreau sa imi inchipui ce crunta a fost viata cu tine de n-a mai ramas nimic din omul pe care l-am cunoscut candva. Unde-ai gasit atata slabiciune si cata rautate trebuie sa fi indurat tu insati daca te-ai hotarat s-o pastrezi drept scut, drept rezerva de comportament… Drept arma.

Mi-ar fi placut sa te opresc azi si sa te intreb ce s-a intamplat de te-ai schimbat asa. Sa scoromnesc inauntrul tau dupa niscaiva ramasite umane… Sa te intreb cat esti de nefericita de iti e mereu atat de intunecata privirea si cat iti e de trist sufletul de nu mai reusesti nici zambetul sa ti-l colorezi…

Astazi mi-a fost mila de tine. Pentru prima data in atatia ani de zile, mi-a fost mila de tine. Te chinuiai atat sa pari indiferenta… Dar uiti ca eu te cunosc. Si nu cred ca-ti poate citi cineva starea de spirit in ridurile de expresie ale fetei mai bine decat reusesc eu dintr-o privire…

Iti simt nervozitatea in fiecare gest, in fiecare ras intentionat mai galagios ca sa ajunga si la urechile mele. Uiti ca eu te-am invatat lectiile astea ? Dar nu le-ai invatat bine… Daca n-ai fi citit pe acest blog de fiecare data cand m-a durut ceva, n-ai fi stiut… Eu m-am autoeducat sa par din piatra. Tu nu poti… Cel putin nu pentru mine.

Eu stiu si de ce iti feresti privirea, de ce ai uitat cum se saluta si de ce prezenta mea te nelinisteste. Tu stii ?

Eu stiu si cat te doare Spectacolul la care trebuie sa participi in fiecare zi, specatcol in care El si Ea formeaza un Noi iar tu esti doar un simplu spectator…

Si-am vrut sa te retin o clipa… Sa-ti vorbesc. Dar te grabeai atat de tare sperand ca n-am sa te observ, sperand ca n-am sa-ti citesc toata tristetea in doua cuvinte, intr-un “Sunt bine, multumesc”… Nici n-a fost nevoie sa vorbim. Am inteles tot tocmai din felul in care te-ai chinuit sa ma eviti…

Nu-ti doresc sa ne aduca viata, in felul ei ciudat de a intoarce lucrurile, fata in fata. Stiu ca ti-ar fi incredibil de greu sa ma mai privesti in ochi.

Imi doresc sa treaca repede aceste cateva luni cat circumstantele ne mai pot face drumurile sa se incruciseze si-apoi sa uit de tine cum se pare ca incerci si tu sa faci…

Si randurile mele, dedicate tie, sa fie posturi vechi, sentimente trecute, amintiri ingropate…

Sa nu mai ai curiozitatea sa vezi ce-am mai scris, pentru ca poate te va durea catusi de putin sa vezi ca Timpul nu te-a iertat si viata mea a mers inainte si fara tine… Sa uiti si-aceasta pagina, si acesti ani, si omul care a ramas cu un gust amar dupa fiecare rand scris despre Noua Tu…

Ramai cu bine ! Sa nu-ti lipsesc…

Lil’Sis…

Posted by Laura on Saturday, 18 October, 2008 @ 4:06 am

Atatea de spus, atator oameni… Multe povesti putinilor cititori, scrisori fara plic si fara timbru si bucati de suflet oferite gratuit deoarece ar fi prea scumpe sa le vand…

Atatea amintiri de retrait, de decupat , de pus in cutii pe care sa scrie “Fragile” si de uitat…

Atatea ganduri de imbracat in cuvinte si-atata Timp de impartit, ordonat si irosit…

Perfuzii cu realism pentru spalaturi craniene si retete de normalitate pentru supradoza de neobisnuit…

O straina printre straini, o amintire moarta printre putinele vii si o melodie ascultata la nesfarsit ca pe o poveste din copilarie de care nu te mai saturi…

Nimic si tot, prea putinul mult si cel mai fiebinte rece…

Ecoul Tacerii intr-o sala prea mare, inghesuiala de sentimente si risipa de cuvinte in fata surdului auditoriu..

Acelasi om si mii de alte zambete, raspunsurile care nasc alte intrebari si minciuni pe cat de necinstite pe atat de necesare pentru puterea lor de a vindeca ranile Adevarului…

Posted by Laura on Sunday, 12 October, 2008 @ 8:12 am

Dan Spataru – Iti pare rau

Iti pare rau si-mi ceri impacarea
Crezi ca-i usor sa-mi uit supararea
Nu stii ce aripi mi s-au frant
Ca nu am vrut sa ma mai vezi plangand.
Iti pare rau si-mi ceri impacarea
Dar n-ai citit in inima mea
Cata iubire si durere a purtat in ea.
Te intorci si-mi spui ca-ti pare rau
Dar te intorci de dragul tau.
Pentru ce-ti pare rau?

Iti pare rau si-mi ceri impacarea
Dar n-ai citit in inima mea
Cata iubire si durere a purtat in ea.
Te intorci si-mi spui ca-ti pare rau
Dar te intorci de dragul tau.
Pentru ce-ti pare rau?
Pentru ce-ti pare rau?
Pentru ce-tï pare rau?

Iti pare rau si-mi ceri impacarea
Crezi ca-i usor sa-mi uit supararea
Nu stii ce aripi mi s-au frant
Ca nu am vrut sa ma mai vezi plangand.
Iti pare rau si-mi ceri impacarea
Dar n-ai citit in inima mea
Cata iubire si durere a purtat in ea.
Te intorci si-mi spui ca-ti pare rau
Dar te intorci de dragul tau.
Pentru ce-ti pare rau?

Iti pare rau si-mi ceri impacarea
Dar n-ai citit in inima mea
Cata iubire si durere a purtat in ea.
Te intorci si-mi spui ca-ti pare rau
Dar te intorci de dragul tau.
Pentru ce-ti pare rau?
Pentru ce-ti pare rau?
Pentru ce-tï pare rau?

Posted by Laura on Sunday, 1 June, 2008 @ 1:38 am

Da…si tie ! La multi ani! Sarbatoreste azi, fara sa-ti fie frica sau rusine, copilul din tine! Lupta sa poti pastra mereu vie amintirea, zambetul sincer, sufletul curat si speranta … Ramai copil macar ca sa-ti mai poti permite sa plangi atunci cand te doare, sa te mai bucuri pentru lucruri simple, sa iubesti neinteresat… Cinsteste-ti parintii, bucura-te de natura, promite-ti ca visele tale vor deveni candva realitate…Si nu uita sa te rogi !

Rasfoieste astazi albumul cu poze pe care-l pastrezi in inima ta… Stiu ca si tie ti-e dor… De copilarie, de vremurile in care singura ta mare problema era – “uff, iar trebuie sa dorm la pranz!”, de povestile cu zane si feti-frumosi care te fascinau… Privesti uimit filmul copilariei tale si te lasi prins in acest joc al regasirii de sine, al redescoperirii unei lumi pe care o credeai pierduta undeva in negura timpului… Iti faci curaj si… EVADEZI! Pasesti pe urmele trecutului si retraiesti amintiri care iti par acum atat de indepartate si totusi, atat de reale… Simti aproape fizic durerea provocata de prima nazbatie, regasesti pe buze gustul inconfundabil al prajiturilor bunicii si in suflet emotiile cu care il asteptai nerabdator pe Mos Craciun… Ti-e dor de “felicitarile de Ziua Mamei” la a caror confectionare dedicai zile intregi, de sclipirea din priviri, de colindele pe care le cantai in jurul bradului, de “Tom & Jerry”…

Regasesti in locurile copilariei - neatinse parca de trecerea timpului - urmele in creta ale sotronului , coifurile si barcutele de hartie, castelele de nisip, oamenii de zapada…Se contureaza tot mai usor o lume , o poveste, o frantura de viata… Iti amintesti zambind prima zi de scoala, primele prietenii pe care le-ai legat si prima iubire…Te napadesc atatea amintiri… Si parca toate erau altfel…Tu erai altfel… Privesti in oglinda si tot ce ti-a ramas de atunci e nevoia neincetata de iubire… Iti pare rau ca astazi nu-ti mai sunt de ajuns imbratisarile mamei care-ti ofereau deunazi toata siguranta, protectia si iubirea de care aveai nevoie …

Acum cauti certitudini, dovezi, raspunsuri…Ti-e dor de inocenta pe care o respirai prin fiecare por… Ti-e dor sa mai crezi ca atunci in biruinta vesnica a binelui asupra raului si-ti doresti ca viata sa nu-ti fi dovedit contrariul…Ti-e dor de ceea ce erai, de ceea ce-ti doreai sa fii…De promisiunile pe care ti-ai jurat ca nu le vei incalca niciodata, de valorile – mostenire a celor 7 ani de-acasa - dupa care ai fost invatat sa te ghidezi…

Te lasi purtat in aceasta incursiune in timp de dorinta de a conserva o particica din tine, de a aduce in prezent “fantomele” trecutului….

Observi insa ca marturiile copilariei si-au facut simtita prezenta in toate etapele vietii… Ai fost copil si atunci cand, teoretic vorbind, erai un veritabil adult - matrurizat probabil prematur… Ultima amintire de “copil” e atat de recenta…Dar nu, nu te speria…fii mandru ca n-ai uitat, ca ai stiut sa pastrezi toate acele lucruri carora altii le spun “la revedere” prea devreme…

De 1 Iunie celebreaza copilaria – ca fundament al omului care esti astazi, sufletul – pentru capacitatea lui de a-si pastra tineretea si viata… Fii recunoscator pentru ceea ce ai , spune un “multumesc” sincer celor pentru care vei fi mereu copil-parintilor tai si…ce-i cel mai important …zambeste…caci azi e si ziua ta! Deci, hai sa mai fim, macar pentru o zi pe an, copii… Ce spui, accepti provocarea?

Posted by Laura on Thursday, 22 May, 2008 @ 2:53 pm

[Locul acela unde au ars de vii Sperantele mai pastreaza inca ucigatoarea aroma a Deziluziei…]

Stateau risipite printre oameni si locuri, zeci de Sentimente… De pe pereti fuseseara smulse fotografii si cuiele uitate in tencuiala acutizau tristetea Goliciunii…

Ceasul torcea ore si zile satul de plictiseala repetabilitatii si obosit de-atata asteptare se milogea de Calendar sa-si dezgoleasca lunile mai cu repeziciune…

Sperantei i se impleticisera picioarele caci hoinarise nebuna prin toate cotloanele fiintei ce se incumetase s-o poarte-n buzunarul de la piept…

Pe jos, peste tot, gaseai din loc in loc cristale de idealism si fragmente de vise ce-i bantuiseara copilaria, prea slabite sa se mai ridice …

Cuvintele faceau planuri de reorganizare in rationamente insa buzele, prea incapatanate, taceau apasator… Si Zambetul se certase cu ele reprosandu-le rigiditatea…

Pe omul care ocupase candva un loc important unde acum s-a instalat ca la ea acasa Nelinistea, il asteptau la intrare o cutie cu “lucrurile sale”, o poza si un biletel pe care scria “Sper ca ai invatat sa-ti iei Ramas bun, caci eu am uitat cum se spune Bine ai revenit”…

Posted by Laura on Thursday, 24 April, 2008 @ 3:20 pm

“We only said Goodbye with words… I died a hundred times… “

I like Amy.

Posted by Laura on Monday, 21 April, 2008 @ 3:59 pm