Laura Driha

Posted by Laura on Friday, 30 January, 2009 @ 9:05 am

De cand mi-am scos economiile de la banca nu mai dorm bine… Si nu stiu de ce !

Posted by Laura on Thursday, 29 January, 2009 @ 9:12 am

Beautiful song…

James Morrison ft Nelly Furtado - Broken Strings

Videoclipul original aici

Posted by Laura on Tuesday, 27 January, 2009 @ 3:53 pm

Motto de Student !

Posted by Laura on Tuesday, 27 January, 2009 @ 9:09 am

Leapsa de la MakavelliRo, de aici.

Sa pun un cod de bare amintirilor mele… Sa le evaluez la rece, ca un contabil rutinat nu cred ca as putea. Mi s-ar parea prea importante nimicurile mele si as supraevalua evenimente total indiferente celorlalti.

As vinde scump sotronul jucat in fata blocului si desenele pe asfalt, juliturile de la mersul pe bicicleta si corcodusele mancate cat inca erau verzi. In cartea mea incredibil de scumpa as strange primul spectacol de balet la care am fost cu tata – Lacul Lebedelor , lantisoarele din hartie facute la gradinita cu care decoram toata casa de Sarbatori, sandwich-urile cu paine prajita si cacaua fierbinte pe care ni le aducea mama in pat, caldura focului de soba din noptile geroase si povestile nemuritoare…

As umple pagini intregi cu interminabilele jocuri de v-ati ascunselea, cu oamenii de zapada din fiecare iarna si campurile de maci pe care le “cheleam” in cateva minute ca sa-i decoram mamei toata casa in rosu si alb…

Undeva in josul paginii , cu caracter mai mic as povesti toate nastrusniciile “absolut neintentinate” la care am participat, impinsa oarecum de constiinta care nu m-ar lasa sa le uit. Sau sa le fac uitate.

As dedica un capitol special oamenilor pe care nu ii voi uita niciodata, incepand cu mama mea, carei ii datorez tot ceea ce sunt azi ca om si careia nu-i pot multumii indeajuns in cuvinte pentru ca a fost mereu acolo, trup si suflet, gand si zambet…

As continua apoi cu doamna profesoara de Constructii din liceu – Manuela Arendt – de la care am invatat ca e important sa iti placa ceea ce faci ca sa poti face asta toata viata si d0amna profesoara Aurelia Lapusan de la cursul de Jurnalism care m-a facut sa iubesc scrisul si de la care am incercat sa “fur meserie” vreme de 3 ani cat am scris pentru o revista locala – Adolescentul.

Mi-as aminti de cea care mi-a fost prietena 9 ani de zile, chiar daca acum e numai amintire si-as scrie multe randuri despre lucrurile care ne-au legat atata vreme. Si-apoi de cei care au incercat sa umple golul, fiindu-mi aproape in incercarea de a recapata speranta in rotunjimea rotii…

Un prea bogat cumparator ar regasi in viata mea, inchisa intr-o carte, intreaga nebunie a sentimentelor cand colorate, cand cenusii, mi-ar identifica slabiciunea pentru copii si proastele alegeri, deloc putine, cand vine vorba de incredere acordata oamenilor…

Mi-ar cumpara povestea poate vreo mama care vrea sa dea si exemple nu complet pozitive copilului sau in incercarea de a-l invata ca in viata nimic nu e perfect si poate oamenii care m-au cunoscut ca sa vada cat au insemnat pentru mine sau daca imi amintesc ca i-am stiut…

As vinde-o scump nu pentru cat imi sunt de pretioase mie toate amintirile ci pentru privilegiul celui ce le-a cumparat de a-mi citi direct in suflet…

Tu mi-ai cumpara amintirile ?

Posted by Laura on Tuesday, 27 January, 2009 @ 7:29 am

Deci da, sunt abonata la un site care-mi trimite in fiecare zi “predictiile astrale”. Nu va povestesc cum am ajuns sa fac acest pas, dar ideea e ca nu m-am mai dezabonat tocmai pentru ca ma distrez copios de cate ori imi verific horoscopul zilnic…

Mailul de astazi a fost insa de departe cel mai tare de pana acum !

Sa va mai spun ca pentru ziua de maine erau “citirile din stele” scrise ? Eu ce sa inteleg in legatura cu ziua de azi ?

Posted by Laura on Sunday, 25 January, 2009 @ 12:24 pm

In replica la Povestea Creionului, am primit de la Alin o alta Poveste… A vantului. Si mi-a placut mult ideea reclamei. Am zis sa v-o arat si voua…

Posted by Laura on Sunday, 25 January, 2009 @ 12:13 pm

…de Paulo Coelho

Copilul isi privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat, intreba
- Scrii o poveste care ni s-a intamplat noua? Sau poate e o poveste despre mine?
Bunicul se opri din scris, zambi si-i spuse nepotului:
- E adevarat, scriu despre tine. Dar mai important decat cuvintele este creionul cu care scriu. Mi-ar placea sa fii ca el, cand vei fi mare.
Copilul privi creionul intrigat, fiindca nu vazuse nimic special la el.
- Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am vazut in viata mea!
- Totul depinde de felul cum privesti lucrurile. Exista cinci calitati la creion, pe care daca reusim sa le mentinem, vom fi totdeauna un om care traieste in buna pace cu lumea.
Prima calitate: poti sa faci lucruri mari, dar sa nu uiti niciodata ca exista o Mana care ne conduce pasii. Pe aceasta mana o numim Dumnezeu si El ne conduce totdeauna conform dorintei Lui.
A doua calitate: din cand in cand trebuie sa ma opresc din scris si sa folosesc ascutitoarea. Asta inseamna un pic de suferinta pentru creion, dar pana la urma va fi mai ascutit. Deci, sa stii sa suporti unele dureri, pentru ca ele te vor face mai bun.
A treia calitate: creionul ne da voie sa folosim guma pentru a sterge ce era gresit. Trebuie sa intelegi ca a corecta un lucru nu inseamna neaparat ceva rau, ceea ce este neaparat este faptul ca ne mentinem pe drumul drept.
A patra calitate: la creion nu este important lemnul sau forma lui exterioara, ci mina de grafit din interior. Tot asa, ingrijeste-te de ce se intampla inlauntrul tau.
Si, in sfarsit, a cincea calitate a creionului: lasa totdeauna o urma. Tot asa, sa stii ca tot ce faci in viata va lasa urme, astfel ca trebuie sa incerci sa fii constient de fiecare fapta a ta.

Posted by Laura on Saturday, 24 January, 2009 @ 7:55 am

Vreau inghetata cu caramel mancata pe strada, in mijlocul unei superbe ninsori de iarna… Vreau surprinderea trecatorilor socati de atata nebunie si glasul ragusit de a doua zi…

Vreau pasi de dans in locul celor imbuibati de rutina nemuritoarelor pietre de pe drum si supradoza de ciocolata, vreau Rasarit de Soare de 3 ori pe zi si intrezicerea prin lege a Concursurilor de Miss. Nu pot sa ma uit la fatucile alea, veritabile sculpturi in osul omenesc si-n timpul asta sa-mi incarc perfuzia cu jeleuri de Cola, ca pur si simplu nu se potrivesc !

Vreau sa ma trezesc in fiecare dimineata suferind de amnezie si implicit purtatoare de inima noua, nu pentru ca m-as gandi vreodata sa-mi donez organele Asociatiei pentru Drepturile Soriceilor pacaliti de Cascaval ci doar asa, pentru diversitate.

Vreau sa ma plictisesc… Dar nu oricum, ci teribil ! Sa ma plictisesc atat de tare incat sa-mi fie fortata imaginatia sa creeze ceva nou, sa intru in istorie pentru cel mai util lucru produs de plictiseala, sa ma imbat cu celebritate si sa dau, macar odata-n viata mea, un autograf…

Si-apoi sa-mi fie contagios doar zambetul, curajul si imbratisarea…

Sa-nvat sa pescuiesc ca sa-mi reperfectionez rabdarea, sa-mi iau carnetul de sofer ca asta de student isi pierde valabilitatea in curand si sa imi maresc colectia de Papusele Blossom (Power Puff).

Sa castig la Loto pentru ca dupa calculele mele, e singura sansa sa-mi fac un dressing plin cu pantofi cand ma voi muta la casa mea. Muncind cinstit s-ar putea sa-mi ia de vreo doua trei ori mai mult timp decat am intr-o viata…

La final de rand, insa nu si de gand ( ca deh, lista-i lunga !) as mai vrea si o placa de lemn si multa-multa plastilina… Sa ma joc, ca mi-e dor !

Hai v-am pupat !

Ne auzim !

Posted by Laura on Wednesday, 21 January, 2009 @ 10:00 am

“Always forgive your enemies; nothing annoys them so much.”

Oscar Wilde

Esti rea. Si cand te chinui sa pari buna esti rea. Cand taci, rele iti sunt pana si gandurile pe care incerci sa le ascunzi in spatele cuvintelor nespuse… Rea iti este si privirea, rele iti sunt si buzele pe care le fortezi sa ia forma unui zambet…

Nu stiu daca ai fost mereu asa sau ai devenit intre timpuri si nici nu vreau sa imi inchipui ce crunta a fost viata cu tine de n-a mai ramas nimic din omul pe care l-am cunoscut candva. Unde-ai gasit atata slabiciune si cata rautate trebuie sa fi indurat tu insati daca te-ai hotarat s-o pastrezi drept scut, drept rezerva de comportament… Drept arma.

Mi-ar fi placut sa te opresc azi si sa te intreb ce s-a intamplat de te-ai schimbat asa. Sa scoromnesc inauntrul tau dupa niscaiva ramasite umane… Sa te intreb cat esti de nefericita de iti e mereu atat de intunecata privirea si cat iti e de trist sufletul de nu mai reusesti nici zambetul sa ti-l colorezi…

Astazi mi-a fost mila de tine. Pentru prima data in atatia ani de zile, mi-a fost mila de tine. Te chinuiai atat sa pari indiferenta… Dar uiti ca eu te cunosc. Si nu cred ca-ti poate citi cineva starea de spirit in ridurile de expresie ale fetei mai bine decat reusesc eu dintr-o privire…

Iti simt nervozitatea in fiecare gest, in fiecare ras intentionat mai galagios ca sa ajunga si la urechile mele. Uiti ca eu te-am invatat lectiile astea ? Dar nu le-ai invatat bine… Daca n-ai fi citit pe acest blog de fiecare data cand m-a durut ceva, n-ai fi stiut… Eu m-am autoeducat sa par din piatra. Tu nu poti… Cel putin nu pentru mine.

Eu stiu si de ce iti feresti privirea, de ce ai uitat cum se saluta si de ce prezenta mea te nelinisteste. Tu stii ?

Eu stiu si cat te doare Spectacolul la care trebuie sa participi in fiecare zi, specatcol in care El si Ea formeaza un Noi iar tu esti doar un simplu spectator…

Si-am vrut sa te retin o clipa… Sa-ti vorbesc. Dar te grabeai atat de tare sperand ca n-am sa te observ, sperand ca n-am sa-ti citesc toata tristetea in doua cuvinte, intr-un “Sunt bine, multumesc”… Nici n-a fost nevoie sa vorbim. Am inteles tot tocmai din felul in care te-ai chinuit sa ma eviti…

Nu-ti doresc sa ne aduca viata, in felul ei ciudat de a intoarce lucrurile, fata in fata. Stiu ca ti-ar fi incredibil de greu sa ma mai privesti in ochi.

Imi doresc sa treaca repede aceste cateva luni cat circumstantele ne mai pot face drumurile sa se incruciseze si-apoi sa uit de tine cum se pare ca incerci si tu sa faci…

Si randurile mele, dedicate tie, sa fie posturi vechi, sentimente trecute, amintiri ingropate…

Sa nu mai ai curiozitatea sa vezi ce-am mai scris, pentru ca poate te va durea catusi de putin sa vezi ca Timpul nu te-a iertat si viata mea a mers inainte si fara tine… Sa uiti si-aceasta pagina, si acesti ani, si omul care a ramas cu un gust amar dupa fiecare rand scris despre Noua Tu…

Ramai cu bine ! Sa nu-ti lipsesc…

Lil’Sis…

Posted by Laura on Tuesday, 20 January, 2009 @ 1:23 am

Ca tot vorbeam de cicolata in comentariile postului anterior, special pentru domnisoarele care ma citesc, va ofer aici indiciul referitor la ce fel de ciocolata trebuie sa mancati ca sa fie si delicioasa si nici sa nu va rotunjeasca formele…Enjoy !

Restul aici, aici, si aici ! Daca vi s-a facut foame de la atata dulce puteti manca un sandwich d-asta si sa va incalziti dupa ce veniti de afara din frig, cu un capuccino cam asa.

Hai, s-avem pofta ! V-am pupat !

P.S. Baieti, noi de genul ASTA de ciocolata vorbeam :)))