Laura Driha

Posted by Laura on Friday, 14 November, 2008 @ 4:09 pm

Cum faci cand nu-ti mai gasesti cuvintele ? Cand scormonesti in micul tau vocabular limitat si-ncerci sa senzibilizezi un oarecare auditoriu, sa trezesti o reactie, cand vrei sa ordonezi in cuvinte idei si principii menite sa vanda retete de succes inca netestate?

Cum faci cand ai scris de atatea ori o idee ca ai uzat toate sinonimele si totusi ecoul randurilor tale se stinge de fiecare data, prea deveme si prea crud ?

Ma gandeam la asta, pentru ca citind la swaMp despre neincrederea oamenilor in promisiunile electorale mi-am amintit ca am incercat si eu in mai multe randuri sa schimb viziunea generala a omului de rand ( a se citi “fara vaste cunostinte si/sau diplome in stiinte politice!) asupra acestui subiect.

Si-am urecheat carcotasii nu pentru ca mi-ar fi contrazis un batran crez sau vreun prea adanc simt civic, ci pentru ca adevarul lor imi ucidea si mie speranta. Nu vroiam sa vad ca nu mai e nimic de facut. Sau ca e mai greu decat as fi crezut.

E Campanie Electorala si ca in fiecare an urmarim, din ce in ce mai plictisiti, acelasi spectacol ieftin. Aceleasi promisiuni cu termen de valabilitate care expira in ziua alegerilor, aceleasi “scenete” jucate la televizor, in parcuri si la caminele de batrani.

Aceleasi “hainute” electorale in care se imbraca tot orasul, forfota de pe la talk-show-urile de gen, aceleasi zambete cumparate parca de la acelasi magazin.

Ne-am obisnuit sa ne plangem de mila pentru ca e mult mai simplu sa te convingi ca iti este imposibil sa schimbi ceva decat sa te mobilizezi in sensul asta.

Ne meritam soarta pentru ca suntem prea slabi, prea comozi si aparent prea mici pentru un “drept la replica” care ne este, cel putin constitutional, accordat.

Suntem ca niste robotei pentru ca facem de fiecare data ceea ce am facut mereu, chiar daca nu este intotdeauna bine si ne complacem in aceasta dulce rutina pentru ca o cunoastem, pentru ca e a noastra.

Toata lumea stie ce nu e corect, cu totii suntem capabili sa dam verdictul potrivit, ne intrecem in cine numeste mai multi vinovati, scriem crezand ca o sa ne citeasca o persoana atotputernica sau macar sa ne pastram un pic de constiinta curata pentru ca macar am incercat.

Condamnam indiferenta majoritatii si faptul ca inca mai suporta atrocitati milenare dar la sfarsitul zilei randurile noastre raman… vorbe.

Tu ce faci ca sa schimbi ce nu-ti convine ? Dar zi-mi fapte, ca de de cuvinte m-am saturat…

Posted by Laura on Wednesday, 12 November, 2008 @ 2:13 pm

Pentru fiecare individ cu capul bine intepenit pe umeri, se gasesc cel putin 3-4 specimene pe care i-am reduce la jumatatea inaltimii lor fizice daca i-am analiza din punct de vedere moral.

Nu stiu daca sunt tot la fel de multi ca ciupercile dupa ploaie, caci vremurile sunt din ce in ce mai secetoase, dar cu siguranta te simti cateodata ca un scalp curat intr-o tabara de paduchiosi atunci cand incep domniile lor sa-si faca aparitia.

Nici nu-ti poti da seama daca ti se rupe sufletul de mila sau de scarba cand ii vezi atat de plini de ei ca dau pe-afara si te trezesti ca te pierzi in detalii incercand sa-ti controlezi reactiile. Esti prea bine crescut s-o urechezi pe snoaba aia care a uitat de unde a plecat si prea realist sa crezi ca urecheala ta va schimba ceva in rutina diminetilor ei.

Faci exercitii de ipocrizie cu fiecare zambet pe care-l oferi persoanelor pe care nu le poti scuipa ( ca nu-i frumos si asa te-a invatat mama ta!) si deschizi ochii in fiecare dimineata sperand ca-ti vor bruia vederea cat mai putini dintre “preferatii” tai !

Dar cine stie despre ce vorbesc (sau macar cunoaste pe cineva care stie!) isi da seama ca, dupa cum zicea si nenea Mulder : “Adevarul e dincolo de noi”. Prin “dincolo” intelegand “un loc indepartat, necercetat si imposibil de aflat” oamenilor normali, cu puteri si obieceiuri normale. Adica gen “scobit in nas, scarpinat in fund si plescait ciungam” . Nu in genul celor 3SE de Hollywood : Superman, Zoro si Pierce Brosnan .

Individul care mi-a servit drept muza pentru acest post este genul de om atat de “simpatic” si de “bine-crescut” ca te intrebi daca nu l-a uitat masa pe maidane de la externarea din maternitate si pana in zilele anului de gratie 2008, EN.

El este exemplul perfect de “daca nu credeam ca se poate si mai rau, acum m-am convins!” pentru ca nimic, dar nimic din ceea ce iti inchipuiai despre idiotenia ridicata la rang de calitate nu este mai bine descris in toata fiinta sa !

Din cartea “M-am hotarat sa devin prost“ a lui Martin Page baiatul asta a citit doar titlul si si-a zis ca daca e atat de celebra si lumea o lauda, sa-si insuseasca si el invatamintele. Desigur ca nu a avut rabdarea sa o termine si si-a insusit doar titlul…

In putinele “accese” de luciditate se remarca stralucitor numeroase “decese” ale si asa putinilor sai neuroni… Si aceste decese ne intristeaza pe toti pentru ca din cei ramasi jumatate sunt impotenti iar cealalta jumatate sterili…

Intr-o lume cruda ca aceasta in care traim, unii te pot face sa razi fara sa devina ridicoli, insa nimeni nu reuseste sa fie ridicol fara sa provoace rasul… Ras zgomotos, sarcastic si aproape imposibil de controlat… Cum numai o piesa de Caragiale ti-l poate provoca…

M-ai facut sa rad azi stimabile ! Drept pentru care te fac celebru… cel putin in randul acelor “cativa” care mai dau cate un click pe aici… Vezi, visul tau a devenit realitate ! Ai devenit un exemplu… Chiar daca nu tocmai unul pozitiv ! Insa daca nu ar exista si d-astia ca tine nu ar mai avea mamele cu ce sa-si sperie copiii incercand sa-i convinga sa fie cuminti sau sa manance tot din farfurie !

Hai sanatate si la mai mare !

Stiu ca poti ! Iar eu am sa fiu acolo sa vad asta ! Si am s-o notez pentru posteritate ! Caci doar esti o piesa de colectie ! Iar eu o amarata de colectionara…

Posted by Laura on Saturday, 8 November, 2008 @ 6:34 am

N-am rezistat tentatiei de a cumpara sucul asta ! Imi aminteste de atatea lucruri… De toata copilaria mea : ) Ii uitasem gustul, culoarea si eticheta iar cand am revazut sticla pe rafturi m-a cuprins o nostalgie dulce a vremurilor cand Rio de Kiwi si Rio de Ananas ne umpleau paharele si ne bucuram ca avem suc… N-am uitat ! Sunt fericita ca n-am uitat…

Posted by Laura on Tuesday, 4 November, 2008 @ 8:21 am

Aflu de la Arhi de tipologiile comentatorului de blog incadrate spre citire de catre Cabral. Si imi zic eu mie (cand am ramas noi doua singure!) ca le-a zis asa de bine domnul mai sus mentionat ca e pacat sa nu facem o mica analiza pe text. Nu al dansului desigur, ci pe textul comentatorilor de blog. Si cum pe mica mea pagina ueb (a se citi web) sunt prea putini si prea simpatici si intra toti in aceeasi categorie, am luat spre exemplu un blog arhicunoscut din blogosfera. Va las pe voi sa ghiciti despre ce blog vorbesc…

Definitiile categoriilor le gasiti la Cabral. Eu am ales doar cateva exemple cat de cat notabile (parerea mea!).

1. Instant expert

“Fara doar si poate premiul “Instant expert” ii revine lui Robintel. Baiatul acesta simpatic cu masura este cel mai elocvent exemplu pentru aceasta categorie. Daca blogurile ar putea suporta o capusa, cu siguranta ea ar avea proprietatile unui Robintel. El e acolo mereu. Chiar si cand tu nu esti !

2.Persiflantul

Din traditionalul “Unde-i mai bine ca acasa ? … Oriunde!” isi face loc in top la aceasta categorie… Canadianu’. Hai ca stiti de cine vorbesc, el e baiatul cu : “La noi in Canada curge miere la robinet si facem baie in lapte toti”

(mai usor cu aplauzele in spate va rog!)

3.Hater-ul

Daca Gica din “Gica Contra” s-ar decide intr-o zi sa se mute in Canada ( e doar un exemplu, nimic cu subinteles bineinteles! ) si expresia ar ramane goala, am putea completa cu succes inlocuindu-l pe Gica cu dunno.

“Ce esti mah si tu dunno contra acum?”

4.Spurcatul

Frm. Nu-mi amintesc sa fi semnat vreun comentariu care sa nu contina e-pula.ro. Sau macar cuvinte derivate.

5.Muklesul vorbitor

Este vorba de… Cum desigur ca nici nu banuiati… Castigator pentru ca s-a remarcat prin constiinciozitate :

eMarian. Vorbitor, comentator, scriitor. Si copiator. Restu’s vorbe…

6. Lenesul

Aici esti TU cel care citesti acum si nu-mi tastezi parerea ta.

7.Ba nu

Fara doar si poate, liderul incontestabil la aceasta categorie este CIRESICA. Trebuie sa recunosti Mamemimomu ca tu gasesti intotdeauna resurse sa contrazici pe oricine, in legatura cu orice ! Si mai ales daca sunt barbati ! Dar vorba lui Cabral : keep up the good work!

8. Asa e

Palconi. Nu strica o parere personala. Un pic de argumentare la ceea ce spui si niscaiva sustinere care sa dureze mai mult decat 2 secunde pana te contrazice unul si te razgandesti. Aia cu “Seful are intotdeauna dreptate” se aplica numai daca lucrezi la patron. Ceea ce in cazul blogger-ului nu e la fel pentru ca nu te plateste nimeni sa comentezi. Sau da ?

9. Participantul

Arhi. Am zis!

Posted by Laura on Saturday, 18 October, 2008 @ 4:06 am

Atatea de spus, atator oameni… Multe povesti putinilor cititori, scrisori fara plic si fara timbru si bucati de suflet oferite gratuit deoarece ar fi prea scumpe sa le vand…

Atatea amintiri de retrait, de decupat , de pus in cutii pe care sa scrie “Fragile” si de uitat…

Atatea ganduri de imbracat in cuvinte si-atata Timp de impartit, ordonat si irosit…

Perfuzii cu realism pentru spalaturi craniene si retete de normalitate pentru supradoza de neobisnuit…

O straina printre straini, o amintire moarta printre putinele vii si o melodie ascultata la nesfarsit ca pe o poveste din copilarie de care nu te mai saturi…

Nimic si tot, prea putinul mult si cel mai fiebinte rece…

Ecoul Tacerii intr-o sala prea mare, inghesuiala de sentimente si risipa de cuvinte in fata surdului auditoriu..

Acelasi om si mii de alte zambete, raspunsurile care nasc alte intrebari si minciuni pe cat de necinstite pe atat de necesare pentru puterea lor de a vindeca ranile Adevarului…

Posted by Laura on Thursday, 16 October, 2008 @ 5:03 am

Simptomatic, idiosincrazia dilematica isi reverbereaza atenuant ecourile absconse protoarmonice din spatele semitranscendent si disonant al obscurantismului incandescent de sorginte media, capsuland filonul crepuscular sincretic si aluziv metempsihotic al transmigratiei alchimice inspre circumvolutiunile interioare ale epocii istorice care tind sa formeze adevarate supape paleontologice inspre propensiunea paradigmelor de orientare paseista, intr-o veritabila recrudescenta de esenta -in ultima instanta- ludica, torturant-metafizica a senzorialitatii iluzorii, dar atat de vibrant hedonistic reprezentate, inteleasa ca o negare lipsita de rigurozitatea demersului stiitific, posesoare a unei naturi mai curand intuitiva si instinctuala a acelor cauze primare, antepostulate de ganditorii clasicismului elen in perioada de maxima inflorire a democratiei antice, urmata -asa cum stim inca din traditia empirismului occidental care se sustrage inferentelor mediate- de deconstructia treptata a modelelor eluctabil utopice de inflexiune sociala reflexiva, contextual orientate inspre sevele pulsatorii ale neoclasicismului modern, ale carui ramificatii pot fi, totusi, percepute indubitabil mai curand a priori ca fiind personificari oximoronice volitiv-diminutivale ale starilor extatice, autosuficiente degajate prin intermediul apropierii omului de incantatiile onomatopeice ale naturii, impletite intr-un conglomerat de relativism amorf cu rol partial catalizator dar fiind si un filtru prin catharsisul emanat de intreaga arborescenta desemnata conventional ca “fiinta universala”, in care se regasesc avanposturile ultime ale increatului semimaterializat, asta daca privim holistic hermeneutica afirmatiei mele, bineinteles, in nici un caz din perspectiva marginitoare a fracturismului osmozei neeuclidiene, care diverge ca factor de bruiaj in lumina degradanta a cortexului evanescent acestui univers prafuit de amprenta maculanta a ingradirilor stranietatii darwiniene, dezolantei cioraniene si frustrarii freudiene, pentru a numi doar cateva .

ATI  INTELES ?

Posted by Laura on Friday, 10 October, 2008 @ 5:44 am

Ana m-a atins cu o Leapsa conform careia trebuie sa va povestesc ce Iubesc..

Asadar dragilor, iubesc…

Verdele, marea, iesirile cu prietenii, inghetata cu caramel, mirosul ierbii dupa ploaie si ciocolata alba…

Copiii si zambetele lor sincere, bronzul natural, aroma obtinuta prin combinarea laptelui si a mierii, imbratisarile…

Scrisorile, cutiutele muzicale, magazinele de antichitati, crema de corp cu aroma de vanilie, Florin Piersic Jr , desenele in carbune si picturile lui Dali…

Paturile suprapuse, casutele cu gard alb si mansarda, tricourile cu mesaje funny, gentile si acadelele supradimensionate…

Dermatograful negru, culoarea si forma ochilor mei atunci cand il folosesc, bijuteriile din materiale nepretioase si caricaturile…

Souvenirurile, mirosul de cafea proaspat prajita dimineata, traditiile de Sarbatori, pizza si compotul de ananas, cuvintele polisemantice, ferestrele mari, ruginiul frunzelor toamna si stralucirea prafului de scoici…

Discurile pe vinil, hartia de calc, gemenii identici, persoanele care vorbesc graseiat, tunsorile asimetrice si fluturasii…

Poeziile, jucariile de plus, sampoanele Tears free, sa joc sah, bowling si tenis de masa… Catelusii rasa Shar-Pei, cerneala colorata, magnoliile si noptile albe in care strangi amintiri pentru zilele negre…

Fotografiile, Iasul, aproape absolut orice are forma de inimioara, oamenii veseli , patinajul artistic si tenisul de camp…

Zapada, serile cu luna plina , glumele bune si glumele proaste facute bine…

Calatoriile in general si cele cu trenul in special, cartile pe care nu le uiti , filmele pe care iti doresti sa le revezi si povestile inspirate din realitate , semineele…

Multiplele fatete ale Fericirii, ideea ca Viata e un drum cu Sens Unic, plimbarile cu picioarele goale in nisip… Amintirile…

Si… pe Tine ! :*

Leapsa merge mai departe la : Dorian Duma, Jamilla , Ciresica si Ddumi

Posted by Laura on Sunday, 28 September, 2008 @ 3:48 pm

Bineinteles, ca la sfarsitul fiecarei vacante, ne rezervam dreptul sa (ne) plangem. N-am avut timp ! Nu e niciodata destul timp in vacanta… Printr-un soi de complicitate grava cu tot ceea ce merge pe dos in tarisoara noastra, timpul s-a scurs gresit, imprastiat si repede ! Prea repede !

Mai sunt 2 zile si cica au fost 90. Sau ma rog, pe acolo. Cine poate sa spuna cu mana pe inima ca a petrecut 90 de zile de vacanta ? Exact. Nimeni. Parca ieri –alaltaieri se facura abia doua saptamani. Mult prea putin. Nu ne fura destul Maria Sa Statul, acum ne mai fura si Nenea Timpul. Saracie mare in Romanica noastra daca si Timpul s-a facut hot…

Abia ne-am dezmeticit si hoinarim iar prin librarii, le plangem de mila padurilor transformate in caiete cu pagini parfumate la Diverta si ii destestam pe aia micii pentru ca pe vremea noastra nu stiam in clasa a 2-a ce e ala Mp4. Cica evolutie ii zice. Mdea.

E an electoral si desigur, facem greva. E cel mai potrivit sa cerem burse mai mari exact acum. Nu ne-au invatat la stiinte politice manevra asta, dar am citit noi printre randuri. Ca de aia suntem baieti destepti.

Si cazare mai ieftina. Ca daca ne dam toata bursa pe camin, nu ne mai ajung banii de benzina. Si consuma ceva Peugeot-ul nostru.

De abia astept prima zi de scoala. Poate am noroc si vine la deschidere si domnu Ministru. Mi-ar placea sa-i strang mana. Initiativa dansului de a micsora numarul orelor petrecute la scoala e geniala! V-am zis eu ca ce-i mult strica ? Chiar si cand e vorba de invatamant…

Acum ma scuzati… Trebuie sa dorm. Maine-poimaine incepe noul an universitar si trebuie sa-mi reglez somnul. Nu mai merge cu trezirea la 12… Ca mi se pun absente ! Si ma urecheaza ai mei la Sedinta cu Parintii in vazul colegilor…

*****************************************************

Acest text nu este un Pamflet. Daca te regasesti in randurile de mai sus, ceea ce citesti este felul meu de a ironiza perceptia ta despre scoala. Daca iti ridica semne de intrebare, mai ai o sansa. Daca nu, poti pleca linistit de pe pagina asta. Esti un caz pierdut…

Posted by Laura on Sunday, 21 September, 2008 @ 3:45 pm

Am vazut astazi o fetita bolnava de sindromul Down. Intr-un loc public… Mi-am dat seama de ce suferea micuta pentru ca am citit mult despre boala asta. Iar copiii afectati de ea au si o fizionomie aparte…

O priveam nu cu curiozitate ci sperand sa-i prind privirea si sa-i zambesc. Asta pentru ca nu imi permiteam sa ma duc sa o iau in brate…

V-am spus ca ador copiii ? Si ca suferintele lor ma chinuie mai rau ca orice rana ? Ah, as fi vrut atat de mult sa o iau in brate…

N-am sa va povestesc ce face boala asta din micuti. Sunt detalii pe care le veti putea afla oricand la un simplu “google search”. This is not my point here…

Imi trec o mie de ganduri prin minte acum. Ma gandesc la parinti si durerea sfasietoare de a-ti ingropa copilul prea devreme, prea nedrept, ma gandesc la constientizarea faptului ca se va intampla oricum si ca e peste puterile tale…

Sanatatea e cea mai importanta. Mai presus de bani, de firma de pe hainele tale, de orice… Nici parfumul scump, nici bijuteriile pretioase de pe maini si nici pungile albastre marca Zara nu ii puteau cumpara mamei acelei fetite viata micutei sale inapoi.

Ma gandesc la fetita aceea si la faptul ca viata ei nu va cunoaste nicodata “normalul” definit de noi ceilalti… Ma gandeam la copilaria ei rapita, furata pur si simplu, la o seara de banchet, o rochita dorita cu ardoare, o poveste de dragoste, un biletel scris si trimis prin “intermediari” in ora de franceza… Vroiam pentru ea emotii pentru teza la mate, o colectie de bratari colorate si prietene cu care sa manance inghetata cand e trista…

O vroiam… fericita. Exista oare si alte feluri de fericire decat cele cunoscute noua ? Cele citite in carti scrise de oameni priceputi, cele cantate in versuri de poeti, cele transpuse in imagini in marile galerii de arta ale lumii ?

Spuneti-mi ca exista va rog ! Am nevoie sa ma mintiti…

Posted by Laura on Wednesday, 10 September, 2008 @ 10:16 am

Uitam cateodata si poate prea des sa fim oameni… Ne reinventam. Nu mai pastram nimic din ce am fost, din ce ne doream sa fim… Din plictiseala sau din ignoranta.

Vindem ca pe niste nimicuri vechi haine, vechi sentimente si toate amintirile, gandul de demult si culoarea preferata… Astazi nu ne mai plac strugurii sau piersicile ci adoram ciresele… Sau macar asa ni se pare.

Suntem inconjurati de atata imperfectiune ca sfarsim narcisisti, premiem cu indiferenta greselile marunte si cu uitare pe cele iremediabile, judecam fara sa avem puteri supreme sau macar o facultate de profil si o functie in Barou…

Mintim cu nonsalanta pana devine o obisnuinta, o necesitate, mai intai un scut si apoi o arma…

Punem pe seama naturii umane toata incapatanarea si tot egoismul ce ne decoloreaza fiinta si suntem prea mandrii sa recunoastem ca pentru slabiciunile noastre platim zi de zi, sume nerambursabile…

Facem trafic cu Sentimente si comert cu Amintiri, colectionam Cuvinte si numaram Anotimpuri… La nesfarsit. Gresit si nesfarsit.

Ca omul care numai asta stie sa faca, prea comod cu sie insusi ca sa mai schimbe ceva sau sa se autodepaseasca…

Ne adaptam. La vremuri noi, oameni noi si cu totul alte chipuri in oglinda dimineata.

Ne pansam vechile rani cu proaspete minciuni, incercand sa ne revenim dupa ce “schimbarea” ne-a mestecat multa vreme si apoi ne-a lipit ca pe o guma fara gust sub scaunul de la catedra…

Ne taram spre nicaieri, cautand orice si avem pretentia de locuri confort zero post-mortem numai pentru ca ne ducem la Biserica in fiecare Duminica…

Avem haine colorate si zambete pictate iscusit si suntem oarecum relaxati la gandul ca toti din jur sunt prea superficiali sa mai caute in profunzimi. Indiferenta celorlalti nu ne-a fost niciodata mai simpatica. Mai necesara…