Laura Driha

Posted by Laura on Sunday, 3 August, 2008 @ 3:33 pm

Pentru ca Premiantii isi merita premiile… Si pentru fiecare copil care a renuntat sa mai lupte pentru Premiul I…

Posted by Laura on Sunday, 27 July, 2008 @ 9:26 am

Spontana cum ma stiti, am luat o hotarare in ultimul moment. Maine plec la Oradea. Cu fratele meu, plec in vacanta pentru o saptamana. El a aflat astazi ca nu mai pleaca in tabara de Practica de la Suceava unde trebuia sa fie in aceste zile din cauza inundatiilor din zona si ca sa nu piarda zilele pe care le are libere de la munca, am zis sa ne repezim pana in Vest. Ma duc sa vad Ardealul, in speta zona unde s-a nascut tata, sa fac poze, sa respir aer curat, sa… Dar va mai povestesc si cand ma intorc. Cred ca Sambata suntem acasa. Voi avea acces la Internet dar nu cred ca o sa-l folosesc. Sper sa va fie dor de mine ca mie de voi, sa fiti cuminti si… sper sa ploua la Constanta ! Da-da.. sunt egoista rau ! Cum, nu stiati ? :)))

Hai v-am iubit ! S-aveti grija de mine !

Posted by Laura on Friday, 25 July, 2008 @ 10:21 am

Reactie la reactiile cititorilor mei in legatura cu acest post .

Ceea ce am scris este impresia cu care am ramas eu. Nu sprijin fumatul si cu atat mai putin oamenii care se apuca de sportul asta ca sa para mai maturi. Asa fac toti.. Cum fac 15 ani, intra la liceu si au impresia ca daca se apuca si de fumat gata cu maturizarea. Le da un aer de grozava importanta. Ceea ce de unde privesc eu cel putin, e de un profund penibil. Daca nu e din teribilism de ce e ? Ca gust bun n-are, sanatos nu e… Ahh da ! E linistitor ! Asa zic majoritatea… Am auzit ca si drogurile te linistesc ? Le-ati incercat ? Sau alea-s prea scumpe ?

Nu conteaza varsta in a avea un blog. Si nici in a participa la intalnirile de gen. Am subliniat varsta in postul meu ca sa evidentiez ridicolul si discrepanta intre cati ani au unii si de cat vor sa para. Un copil care se machiaza ca sa para mai mare ramane tot un copil. Cel care fumeaza crezand ca il ridica cu ceva in ochii celorlalti gestul, e tot copil. Inca il mai tradeaza obrajii.. Nu-s total acoperiti de fum… Numai ca nu-si da seama ca ceea ce se chinuie el sa ascunda e prea evident pentru ceilalti.

O fata care bea bere la 15 16 ani e un copil scapat din mainile parintilor daca ma intrebi pe mine. Si da, poate am idei preconcepute. Dar eu incerc sa le explic tinerilor astora ca nu se vor mai putea intoarce in timp. Si o sa le para atat de rau…

Da, stiu si replica aia cu “ e viata mea, nu e treaba ta !” Am jucat si eu cartea asta. Face parte din teribilismul varstei. Insa nu pot ramane indiferenta la ceva care evident ca nu ma lasa asa…

Unde s-a dus legea aia cu “Nu vindem tigari copiilor sub 18 ani?” S-a dus naibii pentru ca traim in Rromanica si conteaza mai mult sa faci bani decat sa-ti pese cate vieti distrugi cu gestul tau ? Cred ca astia de pe la magazine isi zic : “Nu-i al meu plodu’, nu-mi pasa! Banu’ sa iasa! ”

Unde-s parintii, unde e educatia, unde-s profesorii ? Unde e omul care nu tace si nu se complace ? Unde e ala care e diferit pentru ca-l scrabeste numai ideea “spiritului de turma” ?

De ce trebuie sa va grabiti sa cresteti ? Nu v-a zis nimeni ca in lupta asta de a te tranforma in adult nu sfarsesti decat invins ? Credeti ca “adult” inseamna numai un buchetel frumos de 18 ani si mult asteptata libera trecere in cluburile de streaptease ? Nu stiti nimic… Si alergati ca nebunii spre o lume pe care v-ati cladit-o pe vise si care nu rezista in fata realitatii.

Nimic nu e asa cum va inchipuiati pe la 14-15 ani. Credeti-ma ! Eu una, daca m-as putea intoarce m-as bucura mai mult de anii aia…

Va spun prieteneste. Si stiu ca o sa o luati ca pe un abuz, ca pe o buzna data in vietile voastre. In viciile voastre. In ceea ce voi credeti ca va individualizeaza si va defineste. Off cat va inselati…

Credeti ca pachetul ala de tigari si berea din fata va fac sa fiti cineva ? Credeti ca cineva va priveste altfel ? Pe mine una nu m-au impresionat… Mi-ar fi placut sa aflu ca aveti si alte preocupari. Nu teribislismul asta fortat si copiat dupa sute de generatii care fac asta de secole… Invatati de la cei care au fost acolo si nu o luati ca pe un sfat dat din rautate. Eu cred ca mai rai sunt aia care nu dau doi bani pe ce faceti voi.

Dar desigur, o sa-mi sariti in cap ca v-am catalogat gresit. Ca nu va cunosc, ca nu va citesc, ca m-am grabit sa emit pareri si concluzii… Verba Volant, fapta Manent dragii mei.

Nu uitati ca ceea ce faceti este o carte de vizita in fata celorlati. Invatati asta pentru voi, pentru viata caci multe usi vi se vor inchide de catre oameni care nu au nici timpul si nici rabdarea “sa va cunoasca”. E ca in comert, chiar daca exprimarea poate parea vulgara : “ambalajul vinde marfa”.

O sa intelegeti voi mai tarziu cuvintele mele, cand o sa vedeti ca nu trebuie sa-i copiezi pe altii ca sa fii CINEVA, cand veti simtii pe pielea voastra toate responsabilitatile care vin la pachet cu “maturitatea”, cand o sa plangeti dupa ani astia, dupa tineretea aia pe care acum o vindeti pe-un pachet de tigari si-o sticla de bere…

Sa fiti sanatosi ! Atat va doresc… Din toate punctele de vedere.

Posted by Laura on Sunday, 13 July, 2008 @ 3:27 pm

“Tot ce stiu barbatii despre femei” de Knott Mutch.

GENIALA! Cel putin geniala ! Am ras ca o nebuna cand am vazut-o si primul gand m-a dus la o mai veche disputa cu amicul Arhi pe aceasta tema Si inca intr-o directie, dar gandul mi-a fost “redirectionat” . Se mai intampla…

Pozele spun tot…

Esenta…

Cateva adevaruri randuri de pe spatele cartii drept incontestabile concluzii :

“Aceasta cutremuratoare opera enciclopedica a celebrului Knott Much, specialist in antropologia sexelor, in mod sigur va face sa fie uitate toate prejudecatile exagerate.Barbatii pot acum sa citeze capitole si randuri intregi din aceasta carte care pune capat disputelor si de asemenea pot respinge atacurile nebunesti si iresponsabile la adresa cunoasterii lor asupra misterului feminin”

“La urma urmelor, aceasta este o carte pentru barbati. Ochiul calm si detasat al Ratiunii guverneaza aceasta alcatuire”

Posted by Laura on Monday, 7 July, 2008 @ 4:43 pm

N-ai stiut nimic. Si-ai inteles tot atat. Ti-a fost mai usor sa judeci, sa-ti rezervi dreptul la subiectivitate si sa profiti de el fara sa ti-l asumi cu tot cu riscuri. Si-ai ras. Nu stiu daca m-a durut ceva mai tare decat faptul ca ai ras. Credeai ca n-am sa aflu ?

Mi-ai intrepretat cuvintele si gesturile potrivind piesele micului Puzzle astfel incat sa se plieze perfect pe nevinovatia ta. Falsa ta nevinovatie.

Iar astazi te ascunzi. Inca te ascunzi fara sa realizezi ca simpla ta prezenta nu mi-ar modifica sentimentele. Nu ti-as mai arata inca o data obrazul. N-am cui sa repet gestul. Daca aveam cui, nu trebuia repetat… Si te ascunzi nu pentru ca ti-ar fi rusine. Nu cunosti tu termenul. Ar insemna sa-ti constientizezi greseala si o urma de regret sa-ti incetoseze constiinta… Dar nici din asa ceva nu prea ai provizii. Esti prea ocupata sa-ti pese de tine. Numai de tine. Pentru ca esti bogata numai in interese. Ale tale…

Si cand te gandesti ca as fi fost in stare sa-ti incredintez soarta copiilor mei… Viitorilor mei copii. Tie, care m-ai vandut pe-un pumn de nimicuri… Sau ma rog, o galeata de „necesitati imediate”. Stii tu EXACT ce vreau sa spun…

Dar spune-mi, seara, inainte sa adormi, te chinuie macar putin gandul ca ai fost nedreapta ? Te intrebi daca mi-e bine ?Te furnica dorul ? Iti mai amintesti ca plangeam impreuna cand numai una din noi suferea ? Sau acum esti atat de fericita incat lacrimile si dorul iti sunt straine si par atat de vechi ?

Cand citesti aceste randuri iti mai amintesti de prietena ta ? Sau nu-ti trezesc nici un sentiment ? Trimiti linkul mai departe, cum ai trimis si melodia lui Pink – Save my life ? Aia n-a fost cu mesaj sa stii… era doar o melodie care mi-a placut. Versurile nu-ti erau dedicate. Ti-am trimis-o pentru ca mai faceam si asa ceva din cand in cand. Sau si asta ai uitat ?

Aceste randuri insa sunt. Sunt cu mesaj. Insa ce ai sa intelegi numai tu stii. A existat o vreme in care credeam ca gandim la fel. Ca ne ghidam dupa aceleasi principii. Astazi insa stiu ca nu e asa. N-a fost niciodata. De aceea, de la ce am incercat eu sa transmit si cum se vede de la tine, e cale lunga. Si anevoioasa. Eu n-am nici cea mai vaga idee…

Sau poate ti-e deja greata si te intrebi cum naiba poti sa te dezabonezi de la blogul asta . Cine stie ? Ti se da un link in mailul de instiintare a fiecarui post. Il apesi si dup-aia gata. No more me in the picture…

Am asteptat atata vreme un semn de la tine… Asta a fost ultimul de la mine. Am obosit.

Si-s furioasa. Ca am investit suflet iar tu ai aruncat tot la gunoi uitand ca asemenea gesturi iti ucideau si tie zilele candva… Nu ma mai intreb ce, de ce si cum. Ce interese, fizice, spirituale sau materiale te-au transformat, sau doar mi te-au descoperit, ce greseli iremediabile imi poarta semnatura de n-ai putut nici macar sa mi le reprosezi ca sa te inteleg, ce pastila pentru Uitare ai inghitit de nu-ti mai pasa. Recomanda-mi si mie leacul respectiv… Pentru ca amintirile astea pe mine inca ma mai dor…

Posted by Laura on Saturday, 5 July, 2008 @ 3:24 pm

Nu-mi amintesc de la cine le am, daca mi-au fost spuse sau scrise sau pe unde le-am citit daca asa e cum am aflat despre ele… Stiu insa ca nu sunt creatia mea desi pot spune ca ma reprezinta fiecare cuvintel…

Sunt multe citate pe care le-as aseza frumos pe liniutele unui chestionar, in dreptul “Motto”… Si cateva imi apartin. Insa nu si asta…

Mi-am amintit astazi de-aceste randuri atat de simple in aparenta si totusi atat de complexe pentru cine stie sa invete din ele o…  lectie de viata !

“Daca esti bun, oamenii te pot acuza de egoism si intentii ascunse…
Fii bun, oricum.
Da-i lumii tot ceea ce ai mai bun
si poate nu va fi niciodata de ajuns…
Da-i lumii tot ceea ce ai mai bun, oricum.

La urma urmei este intre tine si Dumnezeu…
N-a fost niciodata intre tine si ei, oricum.”

Posted by Laura on Friday, 4 July, 2008 @ 4:05 pm

Incetase sa creada in Fericire. In existenta, in puterile ei… Si isi spunea mereu ca basmele-s pentru bietii Visatori. Ca nimic nu e gratis si nici macar intamplator si ca viata e ca un mare concurs de dans. Te-ai impiedicat, esti descalificat…

Cand altii colectionau timbre sau monede ea isi impacheta visele-n Speranta cum se impacheteaza paharele in hartie ca sa nu se sparga…

In adolescenta asemana Iubirea cu aroma de vanilie sau inghetata cu caramel iar Zambetul sau nu invatase inca sa ascunda-n umbra si Tristete uneori.

Confunda Incapatanarea cu Hotararea si se mintea singura pentru ca i se parea poate, inconstient cumva, ca e mult mai usor decat sa-si stearga lacrimile… Prietenii aveau loc pe liste lungi pentru ca mai tarziu sa nu se mai inghesuie nici macar pe degetele unei maini.

Ii placea sa spuna ca numai cine nu o cunoaste isi poate permite sa nu o iubeasca. Viata i-a aratat ca ea insasi a putut sa iubeasca oameni pe care s-a dovedit ca nu-i cunoastea cu adevarat…

A constientizat puterea Cuvintelor numai cand si-a dat seama ca absenta lor o poate ucide, cand i-au permis sa le foloseasca ca arma si ca leac deopotriva, cand i-au fost scut si buldozer, cand i-au ordonat in versuri diminetile, cand i-au imortalizat amintirile, cand i-au imbracat sentimentele…

Si-a dorit Perfectiune si oameni carora sa le lipseasca, carora sa li se faca dor, oameni pe care sa-i doara absenta ei… Indiferenta ei. Si a sfarsit ranindu-se singura…

Si-a spus ca lacrimile sunt un lux pe care nu si-l poate permite si si-a promis ca va lasa in urma Strainul care i-a dat candva drumul la mana, care a plecat fara sa-si ia ramas bun, care nu a putut sa o opreasca din drum si care… care de fapt nici nu s-a sinchisit sa incerce. Strainul pe care ea l-a dat afara…

S-ar fi asteptat sa-i ceara socoteala pentru nesabuinta. Pentru impulsivitate. Sa-i reproseze legaturi sufletesti si ani intregi de amintiri. De nimicuri importante. Nimicurile lor…

A primit numai dreptul sa scrie. Sa-i scrie. Sa-i scrie desi stie ca nu o sa citeasca… iar daca o sa-si arunce un ochi pe randurile ei, nu o sa i se clinteasca niciun fir de par… Nicio remuscare nu o sa-i faramiteze buzele si n-o sa-i tulbure somnul.

Iar ea, fetita, a hotarat sa lase Povestea sa mearga inainte.

Si-ntr-un fel de Sincronizare Perfecta, un Om Special s-a strecurat minunat in Singuratatea asta apasatoare si i-a picurat din nou putinul acela de Optimism menit sa-i redea culoarea in obraji. Optimismul ala care o caracteriza si pe care-l comercializa foarte prost caci il impartea aproape gratis tuturor din jur… Si-apoi a aparut si Zambetul. Acelasi pentru care o iubeau necunoscutii… Si o doreau aproape pentru cat ii era de contagioasa starea de spirit. “Mica Bucurie cu Picioare“… Si galagioasa ca o Strengarita.

S-a indragostit nebuneste reiventand Iubirea, imprimand de-acum pe drum pasi dublii si-n mica ei Poveste randuri scrise de mana, scrise frumos, scrise curat… Scrise din Suflet. Scrise Astazi din invataturile celor de Ieri si pentru putinii ale caror priviri le vor mangaia Maine…

Posted by Laura on Friday, 13 June, 2008 @ 2:10 pm

Intotdeauna mi-am dus luptele in cuvinte. Mi-am personalizat iubirile si mi-am imortalizat greselile, mi-am colorat realitatile si-am mazgalit caricaturi de speranta…

Le-am scris oamenilor pe care i-am iubit, pentru ca am fost indeajuns de lasa sa nu le-o spun in fata si-am incercat sa-mi vindec ranile lacrimand cu cerneala…

Mi-am dorit sa sadesc pasiuni in oameni care nu ma cunosc si sa cunosc oameni care sa-mi starneasca nelinisti mistuitoare…

Am vrut Sinceritate inainte sa stiu ca e prea scumpa sa mi-o pot pemite si am pretins Adevar oamenilor care-l vindeau si deteriorat, si schiop, si trist cumva prin puterea sa involunatra de a-si Ucide proprietarii…

Am pus Intrebari despre Prietenie, despre Viata, despre Curaj si am primit raspuns Ipocrizia omului marunt, Ironia sortii si perisabilitatea mustrarilor de Constiinta.

Am acordat Incredere fara sa mi se para neaparat Sacrificiul Suprem si-am inselat Asteptari drept moneda de schimb dezamagirilor mele… Mi s-a parut corect sa iert numai ce conform propriilor principii mi-ar fi pastrat somnul linistit si traista cu Regrete saraca si mi-am educat Sentimentele sa moara singure cand incepeau sa doara, cand existau numai in mine, cand nu reuseau sa reziste timpului…

Astazi mai vreau doar sa-i Uit pe cei de care imi mai e dor cateodata, ca sa nu-mi mai ingreuneze sufletul amintirea lor, sa le accept absenta si indiferenta ca pe ceva iremediabil, sa sterg tot ce n-au vrut sa pastreze, tot ce-au desconsiderat, tot ce au lasat prada descompunerii si ce n-au sa ceara niciodata inapoi…

Posted by Laura on Monday, 9 June, 2008 @ 2:37 pm

How about a round of applause
A standing ovation

You look so dumb right now
Standing outside my house
Trying to apologize
You`re so ugly when you cry
Please, just cut it out

Don`t tell me you`re sorry cuz you`re not
Baby when I know you`re only sorry you got caught
But you put on quite a show
You really had me going
But now it`s time to go
Curtain`s finally closing
That was quite a show
Very entertaining
But it`s over now
Go on and take a bow

Grab your clothes and get gone
You better hurry up before the sprinklers come on
Talkin` about, girl, I love you, you`re the one
This just looks like the re-run Please, what else is on
And don`t tell me you`re sorry cuz you`re not
Baby when I know you`re only sorry you got caught
But you put on quite a show
You really had me going

But now it`s time to go
Curtain`s finally closing
That was quite a show
Very entertaining
But it`s over now
Go on and take a bow

And if I want for the bad lies goes to you
For make it me believe that you could be
Faithful to me
And here you speech out
How about a round of applause
A standing ovation

But you put on quite a show
You really had me going
But now it`s time to go
Curtain`s finally closing
That was quite a show
Very entertaining
But it`s over now
Go on and take a bow

But it’s over now

Posted by Laura on Wednesday, 28 May, 2008 @ 7:39 am

Unii oameni simt altfel… si simt minunat. Cuvintelor mele le descifrezi saracia cand se chinuie sa evidentieze talentul, frumsetea , dragostea cu care Adriana scrie… Va las sa cititi… Sa va regasiti poate, asa cum am facut-o eu in randurile ei, sa vi se faca pielea gaina, sa va rascoleasca sentimente pe care le credeati uitate… Multumesc draga mea !

Am invatat

Am invatat sa tac si sa cant,

m-am invatat sa ascult

cum picura linistea clipelor peste ganduri

si norii curg ordonat pe cer- ca notele unei romante

pe portativ.

Si ma cert cand plang, si ma cert cand te cert

Si ma cert cand taci.

Si tac cand ma certi ca nu te aud, ca nu te vad,

Ca nu ascult bataile repezi ca aripile pasarii colibri

Ale inimii tale.

Mie linistea mi se pare reprezentarea sublima

E tot ce-as putea sa-ti mai spun.

Si stiu ca nu intelegi si ca judeci, si ca urasti

Reactia, lipsa mea de reactie.

Uneori, cand peste mine au trecut veacuri de liniste

De undeva, din neant, iti aud gandurile batand la poarta

Urechii mele.

S-ar putea sa ma mint, si sa aud note pe care inima ta nu stie

Sa le compuna, nu stie sa le cante- dar eu asa le aud.

Ce bine imi e cand tac!

Neobisnuita liniste da timpului meu dimensiunea pustiurilor

Fara margini.

Si simt ca traiesc veacuri de singuratate sub soarele arzator.

Cata inutila lumina sub soare- ca un ras nebun , ca o sfidare

Ca o minciuna sfruntata ca nimicul s-a transformat dintr-odata

Intr-un bulgare rotund, dolofan, de aur.

Ca si cand indiferenta s-a metamorfozat in sentimentul inalt, profund

Pe care il simt…cum se rupe in mii de bucati

Ca luminile unui diamant .

Iradiez de durere si de tacere ca o statuie

Ca un tablou, ca o poezie- sublim.

Sunt materia care sunt- si pe care ti-o amintesti atingand

Si astept un alt timp sa ma prefac in femeie, in parfum

In lacrima, in hohot de ras.

In mana cu care sa am curajul te ating din nou.

Adriana Cimpoesu 2008-05-19