Perpetuum Mobile
Posted by Laura on Tuesday, 18 November, 2008 @ 8:13 am
Am spus in nenumarate randuri, aici sau aievea despre “cei 7 ani de acasa” si despre cum, la multi dintre cei cu care mi-a fost dat sa interactionez expresia se restrange generos la “cele maxim 5 luni” pentru ca in primii 7 ani cam doar atata timp si-au petrecut parintii lor cu ei explicandu-le cum sta treaba cu “educatia” si dandu-le “lectii de viata”.
Am judecat aspru parintii care nu stiu sa-si creasca odraslele inoculandu-le macar o farama de bun-simt pentru ca mai apoi sa le gasesc tot eu scuza ca nici pe ei nu i-a invatat nimeni.
Si uite asa am ajuns la concluzia ca, fara sa vrem totul functioneaza ca un fel de “perpetuum mobile” in aceasta sensibila chestiune legata de “pacatele” pe care le cari, vrei sau nu, de la parintii tai !
Ce m-a apucat pe mine sa scriu despre subiectul asta tocmai astazi, in asa o frumoasa zi de toamna tarzie ? Paaaaai… Sa va povestesc ! ( Mai aveti rabdare?)
In drumul meu spre casa am luat, ca orice student care se respecta, autobuzul ! Si, asa cum stiti cu totii, nicaieri nu gasesti o paleta mai colorata de oameni ca in autobus.
Langa mine doua domnisoare. Din discutia lor aveau mai putin de 15 ani pentru ca discutau de faptul ca ele nu baga niciodata bilet pentru ca arata carnetul de elev si gata. Lucru de care se bucura acum cat nu au inca 15 ani ca dup-aia nu se mai poate ! (eu nu stiam de regula asta, dar fie!)
Uneia ii suna telefonul si isi anunta sosirea in mijlocul de transport care le ducea la scoala domnisoara nr 3 !
S-au inghesuit toate trei pe doua scaune si au inceput sa discute. Eu, avand o mica obsesie pentru detalii (I think every girl has it!) m-am trezit analizand fatucile astea pentru ca m-a facut curioasa trancaneala lor la un volum cam ridicat pentru locul in care se aflau.
Ei bine, fetita care s-a urcat ultima a inceput sa povesteasca ceva despre o “saltea pe care au luat-o parintii ei si care a costat 13 milioane, nefiind ieftina ca orice panarama de saltea obisnuita” Celelate doua o intrebau daca e “d-aia neagra cu cacaturi d-alea pe ea pentru masaj” si ea le-a lamurit ca “nu, e din-aia ecologica la care iti da cadou niste panarame de perne si nu mai stiu ce”. Am crezut desigur ca ma insela auzul. Apoi a inceput discutia despre telefoane. Fata cu “panarama de saltea” a inceput sa se planga ca “eu nu pot sa plec de acasa fara telefon. Prefer sa intarzii 15 minute la ora decat sa plec cu el neincarcat pentru ca l-am uitat o data acasa si nu mai aveam de pe ce sa o sun pe mama sa vina sa ma ia de la scoala” . Trebuie sa mentionez aici ca toate trei aveau in mana portofelul si mobilul. De ultima generatie desigur, ca altfel li se irita lobul urechii… Moment in care si-au controlat si celelalte doua telefoanele sa vada daca nu le-o fi sunat cineva de cand s-au urcat in autobus si pana in momentul discutiei.
Si asa au tinut-o tot drumul, facandu-si notabila prezenta prin ceea ce au ele si altii nu, discutand despre telefoane, bijuterii, culori de oja si concluzionand ca mai bine chiulesc de la prima ora si se duc sa manance ceva.
Am ramas cu un gust amar vazand ca pitziponceala se intinde grav si la varste fragede, fara sa mai astepte macar “etatea” de liceu pentru a ataca nemilos.
M-am simtit cu 100 de ani mai batrana decat ele gandindu-ma ca eu am avut primul telefon mobil abia in anul I de facultate si pentru ca vazandu-le m-au napadit numai ganduri care incepeau cu “pe vremea mea…”
Nu stiu exact incotro ne indreptam, dar stiu ca nu mergem pe unde trebuie.
Am spus intotdeauna ca un copil se naste “tabula rasa” si ca tot ceea ce este el ca om reprezinta creatia parintilor, reflectia educatiei si atentiei lor in care, de ce sa nu fim sinceri, prea mic rol il are scoala ca instituie de formare.
Daca l-ai crescut sa fie o odrasla rasfatata care are impresia ca totul i se cuvine, niciun dascal si nicio sanctiune din partea acestuia nu o sa-i schimbe impresia ca Universul se roteste in jurul sau.
Tinerii de azi sunt oamenii de maine, constructia lor ca oameni fiind baza unei societati in care ne vom creste si noi copiii.
Mie peisajul imi pare de pe acum sumbru pentru ca nu-i nimic mai trist decat degradarea pe care o sufera omul si asta fara sa fie ingropat in vreun pamant care sa-i apese oscioarele…
Sa-ti pastrezi verticalitatea morala presupune sa ai asa ceva. S-o inoculezi copilului tau persupune sa stii ce inseamna si sa-i vrei binele. Sa nu-ti pese inseamna sa te numesti INCONSTIENT.
Sa constientizezi importanta prezentei tale in viata copilului ce-ti duce numele mai departe si totusi s-o tratezi cu superficialitate te incadreaza clar la categoria “IDIOTI”.
Pentru voi restul, care nu va incadrati in exemplele mele, va multumesc ! Voi ma ajutati sa-mi pastrez speranta…
Adunate, nu cumparate. 
