Laura Driha

Posted by Laura on Monday, 4 August, 2008 @ 3:15 am

Ufff… sunt atatea de spus, atatea de povestit, atatea de rememorat si de scris, atatea de pastrat in cutia cu amintiri frumoase…

Cate ? Cam cate incap in cele aproximativ 1000 de fotografii (867 numai pe aparatul nostru plus cele pe care le asteptam sa soseasca via messenger :D) facute in mini-vacanta petrecuta in Ardeal… Zona Bihorului si a Aradului. Mai aveam un picut si fugeam si pana la Timisoara dar nu ne-a mai ajuns timpul.. Next time, desigur !

Mi-a placut Oradea. Mult. Am fost impresionata de arhitectura deosebita a cladirilor, de parcurile si strazile foarte curate (cel putin in centru unde am fost eu! :D), de oameni. In special de oameni. De ospitalitatea care ii caracterizeaza, de felul in care te pot face sa te simti ca acasa desi “acasa” la tine e undeva la 900 km departare… Mi-au placut casele si gospodariile ardelenilor, linistea si gandul bun cu care te primesc, gustul rosiilor crescute in curte si nu “injectate” cu vitamine prin sera… Si cerul ! Doamne ce cer… Noaptea se vedeau atat de multe stele incat aveai impresia ca stau inghesuite, ca se ingramadesc sa straluceasca, sa te faca invidious…

Am facut infuzie de aer curat ca-mi simteam plamanii dezorientati : “Ce e asta? Unde suntem? Aer curat ?Atat de curat ? Laura fata pe unde ni te plimbi ?” si sunt convinsa ca Stana de Vale este cel mai frumos loc pe care l-am vazut vreodata !

Am baut apa din vestitul Izvor al Minunilor (nu, nu apa din aia la 2l din frigiderul magazinului din colt!) si am mancat afine direct de la sursa Adunate, nu cumparate.

In una din zilele petrecute la Oradea, am avut placerea si sa-i cunosc pe Blog0mentator, Lilisor si Oradeanul care au fost indeajuns de draguti sa vina sa ne cunoastem, sa stam la o bere (ei :D) si un suc (eu) in Pasajul Vulturului Negru (superb! superb! superb! ) si sa stam putin la povesti. A fost foarte interesant avnd in vedere ca e primul (mini-) blogmeet din cate am participat eu la care nu s-a discutat nici despre trafic, nici despre unici, nici despre ce si cum trebuie facut ca sa faci bani din blog, nu s-a laudat nimeni cu numele importante din blogosfera pe care le cunoaste si din al caror blogroll face parte, nu s-au programat subiecte de discutie ci conversatia a alunecat, total nepremeditat spre alte domenii si evenimente din viata.

Am facut si poze, iar Oradeanul mi-a facut una in special destinata unei viitoare santajari, pentru vremea cand o sa fiu celebra : )) Sa speram ca o pastreaza secreta pana atunci

Sambata am ajuns si in Arad pentru cateva ore si-am reusit sa vizitam, fulger ce-i drept, orasul care mi s-a parut mai mare decat ma asteptam, bine intretinut, curat iar strandul de pe malul Muresului atent organizat si dispus pe mal. Au avut grija de noi prietenii de familie ai verisoarei mele, Simona si Doru care ne-au plimbat peste tot si au incercat sa cuprinda in putinele ore cat am stat toata istoria orasului, ne-au facut fotografii si, cel mai important, au avut rabdare… Multumim frumos !

Am pus poze aici ca sa vedeti si voi macar 10% din cat am pozat noi ( ma dau astia afara de pe hi5 daca postez toate cele 1000 de poze !), sa-mi vedeti nepoteii mei frumosi fara de care vacanta n-ar fi fost la fel si ca sa… sa ma laud desigur! : ))

Sper ca v-am lipsit macar putin, desi stiu sigur ca unora nu le-am lipsit deloc (nu-i asa Arhi !?) si va doresc sincer sa ajungeti si voi prin zona, sa puteti vizita Bihorul si Aradul pentru ca merita !

Avem o tara extraordinara. Stiam. Imi povestisera altii… Acum incep sa ma conving si singura…

A fost frumos ! Foarte frumos ! Totul…

Posted by Laura on Friday, 25 July, 2008 @ 10:21 am

Reactie la reactiile cititorilor mei in legatura cu acest post .

Ceea ce am scris este impresia cu care am ramas eu. Nu sprijin fumatul si cu atat mai putin oamenii care se apuca de sportul asta ca sa para mai maturi. Asa fac toti.. Cum fac 15 ani, intra la liceu si au impresia ca daca se apuca si de fumat gata cu maturizarea. Le da un aer de grozava importanta. Ceea ce de unde privesc eu cel putin, e de un profund penibil. Daca nu e din teribilism de ce e ? Ca gust bun n-are, sanatos nu e… Ahh da ! E linistitor ! Asa zic majoritatea… Am auzit ca si drogurile te linistesc ? Le-ati incercat ? Sau alea-s prea scumpe ?

Nu conteaza varsta in a avea un blog. Si nici in a participa la intalnirile de gen. Am subliniat varsta in postul meu ca sa evidentiez ridicolul si discrepanta intre cati ani au unii si de cat vor sa para. Un copil care se machiaza ca sa para mai mare ramane tot un copil. Cel care fumeaza crezand ca il ridica cu ceva in ochii celorlalti gestul, e tot copil. Inca il mai tradeaza obrajii.. Nu-s total acoperiti de fum… Numai ca nu-si da seama ca ceea ce se chinuie el sa ascunda e prea evident pentru ceilalti.

O fata care bea bere la 15 16 ani e un copil scapat din mainile parintilor daca ma intrebi pe mine. Si da, poate am idei preconcepute. Dar eu incerc sa le explic tinerilor astora ca nu se vor mai putea intoarce in timp. Si o sa le para atat de rau…

Da, stiu si replica aia cu “ e viata mea, nu e treaba ta !” Am jucat si eu cartea asta. Face parte din teribilismul varstei. Insa nu pot ramane indiferenta la ceva care evident ca nu ma lasa asa…

Unde s-a dus legea aia cu “Nu vindem tigari copiilor sub 18 ani?” S-a dus naibii pentru ca traim in Rromanica si conteaza mai mult sa faci bani decat sa-ti pese cate vieti distrugi cu gestul tau ? Cred ca astia de pe la magazine isi zic : “Nu-i al meu plodu’, nu-mi pasa! Banu’ sa iasa! ”

Unde-s parintii, unde e educatia, unde-s profesorii ? Unde e omul care nu tace si nu se complace ? Unde e ala care e diferit pentru ca-l scrabeste numai ideea “spiritului de turma” ?

De ce trebuie sa va grabiti sa cresteti ? Nu v-a zis nimeni ca in lupta asta de a te tranforma in adult nu sfarsesti decat invins ? Credeti ca “adult” inseamna numai un buchetel frumos de 18 ani si mult asteptata libera trecere in cluburile de streaptease ? Nu stiti nimic… Si alergati ca nebunii spre o lume pe care v-ati cladit-o pe vise si care nu rezista in fata realitatii.

Nimic nu e asa cum va inchipuiati pe la 14-15 ani. Credeti-ma ! Eu una, daca m-as putea intoarce m-as bucura mai mult de anii aia…

Va spun prieteneste. Si stiu ca o sa o luati ca pe un abuz, ca pe o buzna data in vietile voastre. In viciile voastre. In ceea ce voi credeti ca va individualizeaza si va defineste. Off cat va inselati…

Credeti ca pachetul ala de tigari si berea din fata va fac sa fiti cineva ? Credeti ca cineva va priveste altfel ? Pe mine una nu m-au impresionat… Mi-ar fi placut sa aflu ca aveti si alte preocupari. Nu teribislismul asta fortat si copiat dupa sute de generatii care fac asta de secole… Invatati de la cei care au fost acolo si nu o luati ca pe un sfat dat din rautate. Eu cred ca mai rai sunt aia care nu dau doi bani pe ce faceti voi.

Dar desigur, o sa-mi sariti in cap ca v-am catalogat gresit. Ca nu va cunosc, ca nu va citesc, ca m-am grabit sa emit pareri si concluzii… Verba Volant, fapta Manent dragii mei.

Nu uitati ca ceea ce faceti este o carte de vizita in fata celorlati. Invatati asta pentru voi, pentru viata caci multe usi vi se vor inchide de catre oameni care nu au nici timpul si nici rabdarea “sa va cunoasca”. E ca in comert, chiar daca exprimarea poate parea vulgara : “ambalajul vinde marfa”.

O sa intelegeti voi mai tarziu cuvintele mele, cand o sa vedeti ca nu trebuie sa-i copiezi pe altii ca sa fii CINEVA, cand veti simtii pe pielea voastra toate responsabilitatile care vin la pachet cu “maturitatea”, cand o sa plangeti dupa ani astia, dupa tineretea aia pe care acum o vindeti pe-un pachet de tigari si-o sticla de bere…

Sa fiti sanatosi ! Atat va doresc… Din toate punctele de vedere.

Posted by Laura on Monday, 7 July, 2008 @ 4:43 pm

N-ai stiut nimic. Si-ai inteles tot atat. Ti-a fost mai usor sa judeci, sa-ti rezervi dreptul la subiectivitate si sa profiti de el fara sa ti-l asumi cu tot cu riscuri. Si-ai ras. Nu stiu daca m-a durut ceva mai tare decat faptul ca ai ras. Credeai ca n-am sa aflu ?

Mi-ai intrepretat cuvintele si gesturile potrivind piesele micului Puzzle astfel incat sa se plieze perfect pe nevinovatia ta. Falsa ta nevinovatie.

Iar astazi te ascunzi. Inca te ascunzi fara sa realizezi ca simpla ta prezenta nu mi-ar modifica sentimentele. Nu ti-as mai arata inca o data obrazul. N-am cui sa repet gestul. Daca aveam cui, nu trebuia repetat… Si te ascunzi nu pentru ca ti-ar fi rusine. Nu cunosti tu termenul. Ar insemna sa-ti constientizezi greseala si o urma de regret sa-ti incetoseze constiinta… Dar nici din asa ceva nu prea ai provizii. Esti prea ocupata sa-ti pese de tine. Numai de tine. Pentru ca esti bogata numai in interese. Ale tale…

Si cand te gandesti ca as fi fost in stare sa-ti incredintez soarta copiilor mei… Viitorilor mei copii. Tie, care m-ai vandut pe-un pumn de nimicuri… Sau ma rog, o galeata de „necesitati imediate”. Stii tu EXACT ce vreau sa spun…

Dar spune-mi, seara, inainte sa adormi, te chinuie macar putin gandul ca ai fost nedreapta ? Te intrebi daca mi-e bine ?Te furnica dorul ? Iti mai amintesti ca plangeam impreuna cand numai una din noi suferea ? Sau acum esti atat de fericita incat lacrimile si dorul iti sunt straine si par atat de vechi ?

Cand citesti aceste randuri iti mai amintesti de prietena ta ? Sau nu-ti trezesc nici un sentiment ? Trimiti linkul mai departe, cum ai trimis si melodia lui Pink – Save my life ? Aia n-a fost cu mesaj sa stii… era doar o melodie care mi-a placut. Versurile nu-ti erau dedicate. Ti-am trimis-o pentru ca mai faceam si asa ceva din cand in cand. Sau si asta ai uitat ?

Aceste randuri insa sunt. Sunt cu mesaj. Insa ce ai sa intelegi numai tu stii. A existat o vreme in care credeam ca gandim la fel. Ca ne ghidam dupa aceleasi principii. Astazi insa stiu ca nu e asa. N-a fost niciodata. De aceea, de la ce am incercat eu sa transmit si cum se vede de la tine, e cale lunga. Si anevoioasa. Eu n-am nici cea mai vaga idee…

Sau poate ti-e deja greata si te intrebi cum naiba poti sa te dezabonezi de la blogul asta . Cine stie ? Ti se da un link in mailul de instiintare a fiecarui post. Il apesi si dup-aia gata. No more me in the picture…

Am asteptat atata vreme un semn de la tine… Asta a fost ultimul de la mine. Am obosit.

Si-s furioasa. Ca am investit suflet iar tu ai aruncat tot la gunoi uitand ca asemenea gesturi iti ucideau si tie zilele candva… Nu ma mai intreb ce, de ce si cum. Ce interese, fizice, spirituale sau materiale te-au transformat, sau doar mi te-au descoperit, ce greseli iremediabile imi poarta semnatura de n-ai putut nici macar sa mi le reprosezi ca sa te inteleg, ce pastila pentru Uitare ai inghitit de nu-ti mai pasa. Recomanda-mi si mie leacul respectiv… Pentru ca amintirile astea pe mine inca ma mai dor…

Posted by Laura on Friday, 4 July, 2008 @ 4:05 pm

Incetase sa creada in Fericire. In existenta, in puterile ei… Si isi spunea mereu ca basmele-s pentru bietii Visatori. Ca nimic nu e gratis si nici macar intamplator si ca viata e ca un mare concurs de dans. Te-ai impiedicat, esti descalificat…

Cand altii colectionau timbre sau monede ea isi impacheta visele-n Speranta cum se impacheteaza paharele in hartie ca sa nu se sparga…

In adolescenta asemana Iubirea cu aroma de vanilie sau inghetata cu caramel iar Zambetul sau nu invatase inca sa ascunda-n umbra si Tristete uneori.

Confunda Incapatanarea cu Hotararea si se mintea singura pentru ca i se parea poate, inconstient cumva, ca e mult mai usor decat sa-si stearga lacrimile… Prietenii aveau loc pe liste lungi pentru ca mai tarziu sa nu se mai inghesuie nici macar pe degetele unei maini.

Ii placea sa spuna ca numai cine nu o cunoaste isi poate permite sa nu o iubeasca. Viata i-a aratat ca ea insasi a putut sa iubeasca oameni pe care s-a dovedit ca nu-i cunoastea cu adevarat…

A constientizat puterea Cuvintelor numai cand si-a dat seama ca absenta lor o poate ucide, cand i-au permis sa le foloseasca ca arma si ca leac deopotriva, cand i-au fost scut si buldozer, cand i-au ordonat in versuri diminetile, cand i-au imortalizat amintirile, cand i-au imbracat sentimentele…

Si-a dorit Perfectiune si oameni carora sa le lipseasca, carora sa li se faca dor, oameni pe care sa-i doara absenta ei… Indiferenta ei. Si a sfarsit ranindu-se singura…

Si-a spus ca lacrimile sunt un lux pe care nu si-l poate permite si si-a promis ca va lasa in urma Strainul care i-a dat candva drumul la mana, care a plecat fara sa-si ia ramas bun, care nu a putut sa o opreasca din drum si care… care de fapt nici nu s-a sinchisit sa incerce. Strainul pe care ea l-a dat afara…

S-ar fi asteptat sa-i ceara socoteala pentru nesabuinta. Pentru impulsivitate. Sa-i reproseze legaturi sufletesti si ani intregi de amintiri. De nimicuri importante. Nimicurile lor…

A primit numai dreptul sa scrie. Sa-i scrie. Sa-i scrie desi stie ca nu o sa citeasca… iar daca o sa-si arunce un ochi pe randurile ei, nu o sa i se clinteasca niciun fir de par… Nicio remuscare nu o sa-i faramiteze buzele si n-o sa-i tulbure somnul.

Iar ea, fetita, a hotarat sa lase Povestea sa mearga inainte.

Si-ntr-un fel de Sincronizare Perfecta, un Om Special s-a strecurat minunat in Singuratatea asta apasatoare si i-a picurat din nou putinul acela de Optimism menit sa-i redea culoarea in obraji. Optimismul ala care o caracteriza si pe care-l comercializa foarte prost caci il impartea aproape gratis tuturor din jur… Si-apoi a aparut si Zambetul. Acelasi pentru care o iubeau necunoscutii… Si o doreau aproape pentru cat ii era de contagioasa starea de spirit. “Mica Bucurie cu Picioare“… Si galagioasa ca o Strengarita.

S-a indragostit nebuneste reiventand Iubirea, imprimand de-acum pe drum pasi dublii si-n mica ei Poveste randuri scrise de mana, scrise frumos, scrise curat… Scrise din Suflet. Scrise Astazi din invataturile celor de Ieri si pentru putinii ale caror priviri le vor mangaia Maine…

Posted by Laura on Friday, 27 June, 2008 @ 12:24 am

Posted by Laura on Sunday, 1 June, 2008 @ 1:38 am

Da…si tie ! La multi ani! Sarbatoreste azi, fara sa-ti fie frica sau rusine, copilul din tine! Lupta sa poti pastra mereu vie amintirea, zambetul sincer, sufletul curat si speranta … Ramai copil macar ca sa-ti mai poti permite sa plangi atunci cand te doare, sa te mai bucuri pentru lucruri simple, sa iubesti neinteresat… Cinsteste-ti parintii, bucura-te de natura, promite-ti ca visele tale vor deveni candva realitate…Si nu uita sa te rogi !

Rasfoieste astazi albumul cu poze pe care-l pastrezi in inima ta… Stiu ca si tie ti-e dor… De copilarie, de vremurile in care singura ta mare problema era – “uff, iar trebuie sa dorm la pranz!”, de povestile cu zane si feti-frumosi care te fascinau… Privesti uimit filmul copilariei tale si te lasi prins in acest joc al regasirii de sine, al redescoperirii unei lumi pe care o credeai pierduta undeva in negura timpului… Iti faci curaj si… EVADEZI! Pasesti pe urmele trecutului si retraiesti amintiri care iti par acum atat de indepartate si totusi, atat de reale… Simti aproape fizic durerea provocata de prima nazbatie, regasesti pe buze gustul inconfundabil al prajiturilor bunicii si in suflet emotiile cu care il asteptai nerabdator pe Mos Craciun… Ti-e dor de “felicitarile de Ziua Mamei” la a caror confectionare dedicai zile intregi, de sclipirea din priviri, de colindele pe care le cantai in jurul bradului, de “Tom & Jerry”…

Regasesti in locurile copilariei - neatinse parca de trecerea timpului - urmele in creta ale sotronului , coifurile si barcutele de hartie, castelele de nisip, oamenii de zapada…Se contureaza tot mai usor o lume , o poveste, o frantura de viata… Iti amintesti zambind prima zi de scoala, primele prietenii pe care le-ai legat si prima iubire…Te napadesc atatea amintiri… Si parca toate erau altfel…Tu erai altfel… Privesti in oglinda si tot ce ti-a ramas de atunci e nevoia neincetata de iubire… Iti pare rau ca astazi nu-ti mai sunt de ajuns imbratisarile mamei care-ti ofereau deunazi toata siguranta, protectia si iubirea de care aveai nevoie …

Acum cauti certitudini, dovezi, raspunsuri…Ti-e dor de inocenta pe care o respirai prin fiecare por… Ti-e dor sa mai crezi ca atunci in biruinta vesnica a binelui asupra raului si-ti doresti ca viata sa nu-ti fi dovedit contrariul…Ti-e dor de ceea ce erai, de ceea ce-ti doreai sa fii…De promisiunile pe care ti-ai jurat ca nu le vei incalca niciodata, de valorile – mostenire a celor 7 ani de-acasa - dupa care ai fost invatat sa te ghidezi…

Te lasi purtat in aceasta incursiune in timp de dorinta de a conserva o particica din tine, de a aduce in prezent “fantomele” trecutului….

Observi insa ca marturiile copilariei si-au facut simtita prezenta in toate etapele vietii… Ai fost copil si atunci cand, teoretic vorbind, erai un veritabil adult - matrurizat probabil prematur… Ultima amintire de “copil” e atat de recenta…Dar nu, nu te speria…fii mandru ca n-ai uitat, ca ai stiut sa pastrezi toate acele lucruri carora altii le spun “la revedere” prea devreme…

De 1 Iunie celebreaza copilaria – ca fundament al omului care esti astazi, sufletul – pentru capacitatea lui de a-si pastra tineretea si viata… Fii recunoscator pentru ceea ce ai , spune un “multumesc” sincer celor pentru care vei fi mereu copil-parintilor tai si…ce-i cel mai important …zambeste…caci azi e si ziua ta! Deci, hai sa mai fim, macar pentru o zi pe an, copii… Ce spui, accepti provocarea?

Posted by Laura on Thursday, 29 May, 2008 @ 10:41 am

I LOVE COCA COLA …

… din ce in ce mai mult ! Bautura mea preferata si indeajuns de carbogazoasa sa agite spirite care incearca din rasputeri sa o detroneze din topul vanzarilor sub motivul ca ar fi incredeibil de daunatoare, mi-a facut astazi cadou o minge de fotbal marca Adidas Dupa ce in toamna am primit tot din partea ei o frumusete de telefon ca acesta de care va povesteam aici, astazi am fost anuntata prin sms cum ca e timpul de un fotbal pe iarba verde in week-end… ca tot a venit caldura !

Sunt, cum stiam deja dealtfel, o mare norocoasa !

Micile bucurii ale vietii iti recontureaza zambetul atat de usor… Multumesc !

[Poze cu el cado’]

P.S. Astazi (08.06.2008) am mai castigat una! :))))

Posted by Laura on Friday, 9 May, 2008 @ 4:42 pm

Astazi scriu despre “Nimic”, pentru ca despre “Tot” s-a tot scris… Am vrut sa scriu despre Fericire pentru ca Nefericirea e pe buzele tuturor de parca prea multa vreme si am zis sa asez la intamplare o serie de ganduri pentru ca uneori devine obositoare obsesia mea pentru “ordine”…

M-am oprit din cautari pentru ca nu mai asteptam nimic si-am triat sentimentele dupa longevitate.

Mi-am facut Timp ca sa-mi permit sa-l pierd, si vazand ca inspiratia nu se grabeste sa sa intoarca, m-am apucat intr-un sfarsit de scris…

“Plictiseala este sanctiunea pentru delictul de inutilitate” imi tot reproseaza o voce care-mi place sa cred ca e a Constiintei. Si mi-e prea lene sa’ncerc macar a mima ca o contrazic. Mai bine o aprob… Mai simplu. Mai ieftin…

Astazi tac. De buna voie. Incredibil, nu? M-am saturat sa caut explicatii si sa mi se ceara lamuriri, sa-mi adun gandurile si sa-mi masor cuvintele.

Am vazut iar Clownii aceia care picteaza atat de frumos chipurile copiilor si mi-am dorit a mia oara sa am trei ani si sa incap in caruciorul pentru alimente din supermarket…

Am vrut sa nu mai fie atat de strident Nefirescul si incolor Regretul, am decojit Masti si-am cautat prin florarii Seminte de Nesimtire… In zadar.

N-am reusit bineinteles prea mare lucru si pentru prima data m-am impacat cu gandul ca Perfectiunea, ca si Zana Maseluta, exista numai in Povesti si-n visele micutilor…

Posted by Laura on Thursday, 8 May, 2008 @ 9:03 am

Cei mai frumosi ani… sunt bineinteles cei electorali. Sunt cei mai benefici pentru intreaga populatie…

Se eliberaza abonamente gratuite pe diferite linii de transport pentru categorii sociale defavorizate, se repara strazi, se renoveaza si redecoreaza tot orasul…

Se voteaza legi, se maresc salariile sau se dau aprobari pentru diverse proiecte care intr-un an obisnuit ar mai fi acumulat niste praf uitate in rafturile vreunui birou sus-pus asteptand o semnatura…

Dintr-o data apar solutii si solutionanti la care se pare ca nu se gandise nimeni inainte. Rotitele incep sa se miste si se misca bine. Foarte bine. Aparent fara niciun fel de combustibil… Pacat ca minunea, ca orice alta minune, nu dureaza foarte mult. Promisiunile electorale isi pierd valabilitatea odata cu incheierea alegerilor, proiectelor care dadeau atat de bine in mapele de prezentare frumos colorate li se gasesc rapid “erori neprevazute”, sponsorii dispar si electoratul ramane cu… buza umflata. Si cu speranta. “Hai s-o mai ducem vreo 4 ani, ca daca asa o tot ducem de atata vreme ce mai conteaza inca 1460 de zile…“

Din multitudinea de “potentiali schimbatori de istorie” algem unul. Majoritatea decide. Facem incercari pe propria piele stiind ca nu e prima data cand e posibil sa ne frigem, desi de ultima data ne-am tot promis ca o sa suflam si-n iaurt… Speranta bat-o vina insa nu ne lasa. Suntem oameni si suntem supusi greselii. Le facem si platim pentru ele… Cat de scump e discutabil. Cat de corecte ne sunt alegerile este greu de evaluat pentru ca suntem inevitabil, subiectivi.

Toata lumea are o parere, toti o solutie, fiecare candidat stie cel mai bine unde a gresit predecesorul insa in final, nimeni nu stie ce s-a intamplat de fapt si-n care punct exact lucrurile au inceput sa ia o alta curbura…

Eu zic sa mergeti la Vot si sa votati cu cine credeti voi ca e mai bine. Nu sunt in masura sa fac sugestii pertinente. Eu nu stiu care e alegerea ideala, insa stiu ca trebuie sa fac o alegere. Pentru ca mai tarziu, daca-ma vor roade remuscarile sa-mi trag singura palme, nu sa caut vinovati in cei pe care i-am lasat sa aleaga pentru mine…

Posted by Laura on Friday, 2 May, 2008 @ 2:50 pm