Laura Driha

Posted by Laura on Sunday, 14 December, 2008 @ 4:29 pm

Nascoceam prin amintiri si-am gasit un gand mai vechi… Ce copil eram…

Posted by Laura on Friday, 12 December, 2008 @ 10:02 am

“Laura, gânduri bune, gânduri bune
Spiritul Crăciunului trebuie să ne cuprindă.”

Stiti ce ma frapeaza pe mine ? Excesul asta de “bunatate” afisat in perioada Sarbatorilor de Iarna.  Si tenta sa exclusiv  sezoniera.  Cum pisici albastri s-a ajuns la concluzia ca trebuie sa fim mai buni pentru ca vine Craciunul ? Nu zic ca  nu e bine si atunci, dar in restul anului ce are ? De ce se inghesuie toata lumea sa faca acum numai fapte bune ? In restul timpului sunt prea ocupati cu viata de zi cu zi ? Sau cum ?

Copiii nu au nevoie de cadouri si pe 24 iulie ? Sau pe 9 octombrie ? Conturile bancare deschise pentru donatii nu primesc valuta si in luna Mai ? Batranii n-ar manca portocale si in Aprilie ?

Haideti mai oameni buni…  Explicati-mi si mie ! Ce e cu celebrul “Sa facem o fapta buna de Craciun !”. Daca nu-i Craciunul nu se pune ? Nu se noteaza acolo Sus daca nu-i facuta in vreun soi de perioada de valabilitate ? Sau trebuie indeplinita o norma pe an ? Un numar minim  de fapte este obligatoriu sa fie  trecute la dosar ?

Cine pe cine pacaleste ? Chiar aveti impresia ca daca o data pe an suntem milostivi si buni o sa se stearga toate micile abateri de pe tot parcursul celorlalte 11 luni ? Eu nu cred. Ceea ce conduce la faptul ca expresia “Lasa Spiritul Craciunului sa te cuprinda” este cel putin ciudata.  Spiritul asta ar cam fi necesar in fiecare zi. Macar putin din el…. Oamenii trebuie sa invete ca nu e nevoie de o anumita Sarbatoare Religioasa ca sa lasi partea ta buna sa iasa la suprafata. Nu e corect sa te motiveze o anumita data din calendar !

Asa ca dragii mei, eu zic sa scoatem din uz expresiile care te trag de urechi ca nu esti in ton cu majoritatea. Pentru ca daca vrei sa faci un lucru bun nu-ti trebuie vreun Spirit care sa te cuprinda. Trebuie sa existe deja in tine…

Posted by Laura on Tuesday, 9 December, 2008 @ 11:08 am

Daca as fi baietelul acela din bancul cu politisti si pompieri, te-as modela fara niciun regret dintr-o masa gelatinoasa de nesimtire. Ti-as pune ochi inselatori si cuvinte atent mestesugite, si-as face risipa de idiotenie incercand sa umplu locul acela gol din micul tau capusor.

In locul primilor pasi, te-as invata direct sa-i calci pe ceilalti in picioare… Si-n timp te vei deprinde sa faci asta si fara sa-ti mai folosesti membrele inferioare…

La primele tale cuvinte te-as invata despre grandomanie si tupeu. E una din putinele combinatii sigure catre success. Si as lasa educatia si bun simtul celor care cred ca acestea ii vor ajuta sa salveze lumea.(Nu oameni buni, n-aveti cum ! V-am zis ca James Bond e doar personaj de poveste!)

Te-as invata sa minti cu nonsalanta si sa te bucuri de esecurile celorlalti precum batranii de la camine la pachetele primite in campania electorala.

Pe prima ta nota buna la scoala n-ai s-o poti savura pentru ca lacrimile iti vor curge siroaie de ciuda ca tot 10 a luat si colega de banca.

Te-as creste mustind a malitiozitate ca sa-ti creez un habitat natural in perfecta armonie cu interiorul tau si nevinovatia ta m-ar distra copios.

Dar toate astea cred ca le-a facut deja cineva pentru mine…

Daca te-as putea crea din nou, te-as face tare singura. Pentru ca nu meriti niciunul din oamenii care ti-au fost aproape neconditionat.

Te-as face singura drept pedeapsa. Drept rasplata.

Dar n-am eu atata putere…

Posted by Laura on Friday, 5 December, 2008 @ 8:25 am

Copila, n-ai plecat ? Ai zis ca pleci…

Nu. Eu nu am vrut sa plec. Tu m-ai tot dat afara…

Ce mai astepti, ce te opreste ? Pleaca !

Dar maine e Mos Nicolae ! Mai lasa-ma putin…

Posted by Laura on Saturday, 29 November, 2008 @ 6:10 am

Motto : “Basmele nu le spun copiilor ca demonii exista. Ei stiu asta deja. Basmele le spun ca acestia pot fi invinsi…”

Cred ca purtam, fiecare dintre noi, alaturi de globulele rosii, calatoare prin venele noastre, farame mici dar grase de… rautate.

E acolo cu noi, fie ca vrem sau nu sa-i recunoastem prezenta si influenta, incapabili s-o extirpam ca pe o tumoare nu pentru cat e de incapatanata sa ramana acolo ci pentru ca uneori, e folositoare.

Vorba aceea, intorc si al doilea obraz dar daca nu te opresti cu datul palmelor cred ca e cazul sa le directionez si spre tine.

Bunatatea s-a devalorizat din momentul in care a inceput sa fie confundata cu prostia pentru ca celebrul “Binele invinge intotdeauna” e cu siguranta cea mai prost realizata minciuna din istoria omenirii.

Si asta o zic eu care as cultiva oricand Speranta in gradina casei mele decat sa pun rosii si cartofi. Eu, care fac haltere incercand sa ridic moralul celui care il are la pamant, eu care incerc sa-mi conserv optimismul mai bine decat reuseste crema anti-rid acelasi lucru cu tineretea tenului…

Ne mintim ca o sa fie bine chiar daca imbatranim asteptand sa se intample asta, chiar daca roata vietii a devenit patrata si nu se mai intoarce asa usor cum credeam si scriem despre “Bine” stiind ca nu mai avem timp sa-l asteptam si incercand sa-i convingem pe cei din urma sa-l astepte ei…

Suntem rai pentru ca e mai simplu, mai puternic, mai rapid . Nu e nimic de asteptat, niciun argument de justificat, niciun gest de explicat…

Posted by Laura on Saturday, 22 November, 2008 @ 8:29 am

Am cunoscut dragii mei (acum ceva vreme ce-i drept, dar n-am putut sa va povestesc despre ea inainte sa analizez exact subiectul), o specie umana cu tendine de involutie spre nevertebrate, o incantare pentru ochi, urechi si suflet.

Genul de persoana care la doua minute dupa ce te-a cunoscut iti povesteste déjà amanunte intime ale vietii sale, te considera “prietena” pentru ca i-ai permis sa te tutuiasca si traieste cu impresia ca salutul tau nu e doar rezultatul unei bune cresteri ci o adevarata forma de profunda afectiune.

Poate-s eu mai de moda veche, dar stiam ca faci confesiuni numai unei persoane in care ai incredere, iar increderea se castiga. In zilele noastre cuvantul unui om valoreaza din ce in ce mai putin si cel mai sanatos este sa astepti nitel sa-l cunosti inainte de a-ti aseza pe tapet TOATE, dar absolute toate lucrurile care te definesc ca individ.

Dar desigur, asta e numai parerea mea. Pe care sunt convinsa ca domnisoara Z nu mi-o impartaseste.

Pentru ca ea, gingasa faptura de oras crede ca fiecare purtator de urechi si simt auditiv TREBUIE sa auda ce are de spus ! Pentru ca-s lucruri importante legate de viata ei personala, sociala, sexuala, detalii despre ce, cum, cand si unde mananca, cate culori de cercei are si cat a costat sedinta de liposuctie de saptamana trecuta !

Importanta pe care daca nu esti capabil sa o intelegi ( incapabilule!) iti este descrisa cu lux de detalii pana cand, vrei nu vrei, incepi sa o constientizezi.

Si uite asa ajungi sa-ti para rau ca esti dragut de la natura si vorbesti frumos cu toata lumea, pentru ca sunt si oameni care interpreteaza gresit politetea ta.

Si apoi se agata de tine cu disperarea caracteristica individului care traieste neinteles de restul lumii, vrea sa fie peste tot unde mergi si tu, se intrece pe sine incercand sa pastreze legatura cu unul din putinii care poseda o rabdare indeajuns de generoasa sa tina pasul cu ea.

Deci, cum ii spui ca greseste in mai tot ceea ce face, ceea ce este ? Cum ii explici fara sa o jignesti ca nu stie nimic in legatura cu discretia pe care trebuie sa o ai vis-à-vis de anumite lucruri, ca prieten nu iti e orice cunoscut si ca oricat ar fi de captivanta viata ei, nu toata lumea crede ca e demna de o ecranizare ! Cum ?

Si dupa ce i-ai explicat, cum iti dai seama ca a inteles ce vrei sa-i spui, ca o faci dintr-un soi de compasiune si nu din invidie, ca naivitatea ei de copil o face mai mult vulnerabila decat dragalasa si ca fiecare are problemele sale pe care nu le poate ignora ca sa i le rezolve pe ale ei ?

Posted by Laura on Tuesday, 18 November, 2008 @ 8:13 am

Am spus in nenumarate randuri, aici sau aievea despre “cei 7 ani de acasa” si despre cum, la multi dintre cei cu care mi-a fost dat sa interactionez expresia se restrange generos la “cele maxim 5 luni” pentru ca in primii 7 ani cam doar atata timp si-au petrecut parintii lor cu ei explicandu-le cum sta treaba cu “educatia” si dandu-le “lectii de viata”.

Am judecat aspru parintii care nu stiu sa-si creasca odraslele inoculandu-le macar o farama de bun-simt pentru ca mai apoi sa le gasesc tot eu scuza ca nici pe ei nu i-a invatat nimeni.

Si uite asa am ajuns la concluzia ca, fara sa vrem totul functioneaza ca un fel de “perpetuum mobile” in aceasta sensibila chestiune legata de “pacatele” pe care le cari, vrei sau nu, de la parintii tai !

Ce m-a apucat pe mine sa scriu despre subiectul asta tocmai astazi, in asa o frumoasa zi de toamna tarzie ? Paaaaai… Sa va povestesc ! ( Mai aveti rabdare?)
In drumul meu spre casa am luat, ca orice student care se respecta, autobuzul ! Si, asa cum stiti cu totii, nicaieri nu gasesti o paleta mai colorata de oameni ca in autobus.

Langa mine doua domnisoare. Din discutia lor aveau mai putin de 15 ani pentru ca discutau de faptul ca ele nu baga niciodata bilet pentru ca arata carnetul de elev si gata. Lucru de care se bucura acum cat nu au inca 15 ani ca dup-aia nu se mai poate ! (eu nu stiam de regula asta, dar fie!)

Uneia ii suna telefonul si isi anunta sosirea in mijlocul de transport care le ducea la scoala domnisoara nr 3 !

S-au inghesuit toate trei pe doua scaune si au inceput sa discute. Eu, avand o mica obsesie pentru detalii (I think every girl has it!) m-am trezit analizand fatucile astea pentru ca m-a facut curioasa trancaneala lor la un volum cam ridicat pentru locul in care se aflau.

Ei bine, fetita care s-a urcat ultima a inceput sa povesteasca ceva despre o “saltea pe care au luat-o parintii ei si care a costat 13 milioane, nefiind ieftina ca orice panarama de saltea obisnuita” Celelate doua o intrebau daca e “d-aia neagra cu cacaturi d-alea pe ea pentru masaj” si ea le-a lamurit ca “nu, e din-aia ecologica la care iti da cadou niste panarame de perne si nu mai stiu ce”. Am crezut desigur ca ma insela auzul. Apoi a inceput discutia despre telefoane. Fata cu “panarama de saltea” a inceput sa se planga ca “eu nu pot sa plec de acasa fara telefon. Prefer sa intarzii 15 minute la ora decat sa plec cu el neincarcat pentru ca l-am uitat o data acasa si nu mai aveam de pe ce sa o sun pe mama sa vina sa ma ia de la scoala” . Trebuie sa mentionez aici ca toate trei aveau in mana portofelul si mobilul. De ultima generatie desigur, ca altfel li se irita lobul urechii… Moment in care si-au controlat si celelalte doua telefoanele sa vada daca nu le-o fi sunat cineva de cand s-au urcat in autobus si pana in momentul discutiei.

Si asa au tinut-o tot drumul, facandu-si notabila prezenta prin ceea ce au ele si altii nu, discutand despre telefoane, bijuterii, culori de oja si concluzionand ca mai bine chiulesc de la prima ora si se duc sa manance ceva.

Am ramas cu un gust amar vazand ca pitziponceala se intinde grav si la varste fragede, fara sa mai astepte macar “etatea” de liceu pentru a ataca nemilos.

M-am simtit cu 100 de ani mai batrana decat ele gandindu-ma ca eu am avut primul telefon mobil abia in anul I de facultate si pentru ca vazandu-le m-au napadit numai ganduri care incepeau cu “pe vremea mea…”

Nu stiu exact incotro ne indreptam, dar stiu ca nu mergem pe unde trebuie.

Am spus intotdeauna ca un copil se naste “tabula rasa” si ca tot ceea ce este el ca om reprezinta creatia parintilor, reflectia educatiei si atentiei lor in care, de ce sa nu fim sinceri, prea mic rol il are scoala ca instituie de formare.

Daca l-ai crescut sa fie o odrasla rasfatata care are impresia ca totul i se cuvine, niciun dascal si nicio sanctiune din partea acestuia nu o sa-i schimbe impresia ca Universul se roteste in jurul sau.

Tinerii de azi sunt oamenii de maine, constructia lor ca oameni fiind baza unei societati in care ne vom creste si noi copiii.

Mie peisajul imi pare de pe acum sumbru pentru ca nu-i nimic mai trist decat degradarea pe care o sufera omul si asta fara sa fie ingropat in vreun pamant care sa-i apese oscioarele…

Sa-ti pastrezi verticalitatea morala presupune sa ai asa ceva. S-o inoculezi copilului tau persupune sa stii ce inseamna si sa-i vrei binele. Sa nu-ti pese inseamna sa te numesti INCONSTIENT.

Sa constientizezi importanta prezentei tale in viata copilului ce-ti duce numele mai departe si totusi s-o tratezi cu superficialitate te incadreaza clar la categoria “IDIOTI”.

Pentru voi restul, care nu va incadrati in exemplele mele, va multumesc ! Voi ma ajutati sa-mi pastrez speranta…

Posted by Laura on Wednesday, 12 November, 2008 @ 2:13 pm

Pentru fiecare individ cu capul bine intepenit pe umeri, se gasesc cel putin 3-4 specimene pe care i-am reduce la jumatatea inaltimii lor fizice daca i-am analiza din punct de vedere moral.

Nu stiu daca sunt tot la fel de multi ca ciupercile dupa ploaie, caci vremurile sunt din ce in ce mai secetoase, dar cu siguranta te simti cateodata ca un scalp curat intr-o tabara de paduchiosi atunci cand incep domniile lor sa-si faca aparitia.

Nici nu-ti poti da seama daca ti se rupe sufletul de mila sau de scarba cand ii vezi atat de plini de ei ca dau pe-afara si te trezesti ca te pierzi in detalii incercand sa-ti controlezi reactiile. Esti prea bine crescut s-o urechezi pe snoaba aia care a uitat de unde a plecat si prea realist sa crezi ca urecheala ta va schimba ceva in rutina diminetilor ei.

Faci exercitii de ipocrizie cu fiecare zambet pe care-l oferi persoanelor pe care nu le poti scuipa ( ca nu-i frumos si asa te-a invatat mama ta!) si deschizi ochii in fiecare dimineata sperand ca-ti vor bruia vederea cat mai putini dintre “preferatii” tai !

Dar cine stie despre ce vorbesc (sau macar cunoaste pe cineva care stie!) isi da seama ca, dupa cum zicea si nenea Mulder : “Adevarul e dincolo de noi”. Prin “dincolo” intelegand “un loc indepartat, necercetat si imposibil de aflat” oamenilor normali, cu puteri si obiceiuri normale. Adica gen “scobit in nas, scarpinat in fund si plescait ciungam” . Nu in genul celor 3SE de Hollywood : Superman, Zoro si Pierce Brosnan .

Individul care mi-a servit drept muza pentru acest post este genul de om atat de “simpatic” si de “bine-crescut” ca te intrebi daca nu l-a uitat masa pe maidane de la externarea din maternitate si pana in zilele anului de gratie 2008, EN.

El este exemplul perfect de “daca nu credeam ca se poate si mai rau, acum m-am convins!” pentru ca nimic, dar nimic din ceea ce iti inchipuiai despre idiotenia ridicata la rang de calitate nu este mai bine descris in toata fiinta sa !

Din cartea “M-am hotarat sa devin prost“ a lui Martin Page baiatul asta a citit doar titlul si si-a zis ca daca e atat de celebra si lumea o lauda, sa-si insuseasca si el invatamintele. Desigur ca nu a avut rabdarea sa o termine si si-a insusit doar titlul…

In putinele “accese” de luciditate se remarca stralucitor numeroase “decese” ale si asa putinilor sai neuroni… Si aceste decese ne intristeaza pe toti pentru ca din cei ramasi jumatate sunt impotenti iar cealalta jumatate sterili…

Intr-o lume cruda ca aceasta in care traim, unii te pot face sa razi fara sa devina ridicoli, insa nimeni nu reuseste sa fie ridicol fara sa provoace rasul… Ras zgomotos, sarcastic si aproape imposibil de controlat… Cum numai o piesa de Caragiale ti-l poate provoca…

M-ai facut sa rad azi stimabile ! Drept pentru care te fac celebru… cel putin in randul acelor “cativa” care mai dau cate un click pe aici… Vezi, visul tau a devenit realitate ! Ai devenit un exemplu… Chiar daca nu tocmai unul pozitiv ! Insa daca nu ar exista si d-astia ca tine nu ar mai avea mamele cu ce sa-si sperie copiii incercand sa-i convinga sa fie cuminti sau sa manance tot din farfurie !

Hai sanatate si la mai mare !

Stiu ca poti ! Iar eu am sa fiu acolo sa vad asta ! Si am s-o notez pentru posteritate ! Caci doar esti o piesa de colectie ! Iar eu o amarata de colectionara…

Posted by Laura on Saturday, 8 November, 2008 @ 6:34 am

N-am rezistat tentatiei de a cumpara sucul asta ! Imi aminteste de atatea lucruri… De toata copilaria mea : ) Ii uitasem gustul, culoarea si eticheta iar cand am revazut sticla pe rafturi m-a cuprins o nostalgie dulce a vremurilor cand Rio de Kiwi si Rio de Ananas ne umpleau paharele si ne bucuram ca avem suc… N-am uitat ! Sunt fericita ca n-am uitat…

Posted by Laura on Sunday, 2 November, 2008 @ 4:24 pm

Wanna go back to Romania ? Well… I think everybody wants that too !