Laura Driha

Posted by Laura on Saturday, 29 November, 2008 @ 6:10 am

Motto : “Basmele nu le spun copiilor ca demonii exista. Ei stiu asta deja. Basmele le spun ca acestia pot fi invinsi…”

Cred ca purtam, fiecare dintre noi, alaturi de globulele rosii, calatoare prin venele noastre, farame mici dar grase de… rautate.

E acolo cu noi, fie ca vrem sau nu sa-i recunoastem prezenta si influenta, incapabili s-o extirpam ca pe o tumoare nu pentru cat e de incapatanata sa ramana acolo ci pentru ca uneori, e folositoare.

Vorba aceea, intorc si al doilea obraz dar daca nu te opresti cu datul palmelor cred ca e cazul sa le directionez si spre tine.

Bunatatea s-a devalorizat din momentul in care a inceput sa fie confundata cu prostia pentru ca celebrul “Binele invinge intotdeauna” e cu siguranta cea mai prost realizata minciuna din istoria omenirii.

Si asta o zic eu care as cultiva oricand Speranta in gradina casei mele decat sa pun rosii si cartofi. Eu, care fac haltere incercand sa ridic moralul celui care il are la pamant, eu care incerc sa-mi conserv optimismul mai bine decat reuseste crema anti-rid acelasi lucru cu tineretea tenului…

Ne mintim ca o sa fie bine chiar daca imbatranim asteptand sa se intample asta, chiar daca roata vietii a devenit patrata si nu se mai intoarce asa usor cum credeam si scriem despre “Bine” stiind ca nu mai avem timp sa-l asteptam si incercand sa-i convingem pe cei din urma sa-l astepte ei…

Suntem rai pentru ca e mai simplu, mai puternic, mai rapid . Nu e nimic de asteptat, niciun argument de justificat, niciun gest de explicat…

Posted by Laura on Wednesday, 26 November, 2008 @ 3:40 pm

“Poate sa iasa foc si soarele sa arda
Dragostea nu poate sa dispara
Da, da
E acolo undeva
Poate sa cada luna , sa se inece in mare
Viata sa aiba o singura culoare
Da, da
Nu’ti pierde dragostea…”

Connect-R ft Philipe - Nu-ti pierde dragostea

Posted by Laura on Wednesday, 26 November, 2008 @ 2:43 pm

Asta seara s-a jucat la Constanta, pe scena Casei de Cultura spectacolul “Don Quijote Made in Romania”.

L-am vazut pe Dan Puric stralucind a talent si a daruire alaturi de echipa de actori a Teatrului National intr-o manifestare artistica cu totul deosebita, orasul nostru alaturandu-se astfel nu putinelor mari orase ale Europei care au gazduit spectacolul : Berlin, Bruxelles, Londra, Paris, Roma, Viena si Madrid.

Aplauzele de la sfarsit cantau cel mai frumos despre micul semn de multumire al spectatorilor pentru toti cei care au muncit ore multe sa ne incante dansand minunat, spunand o poveste si traind cu pasiune fiecare pas, fiecare vers, fiecare nota…

Am plecat zambind si m-am grabit sa va scriu despre asta ca sa va indemn sa nu pierdeti ocazia de a mai vedea din cand in cand si lucruri minunate, oameni frumosi si talentati !

Mai presus de toate celelalte lucruri cenusii care va impovareaza ziua si viata, indiferent de cate mori de vant aveti de infruntat, faceti un efort sa va gasiti macar uneori un motiv sa zambiti… Si sa o faceti sincer !

Evenimentul a fost organizat de catre Arhiepiscopia Tomisului si Fundatia Art Production, cu sprijinul Primariei Constanta si al Consiliului Judetean.

Posted by Laura on Saturday, 22 November, 2008 @ 8:29 am

Am cunoscut dragii mei (acum ceva vreme ce-i drept, dar n-am putut sa va povestesc despre ea inainte sa analizez exact subiectul), o specie umana cu tendine de involutie spre nevertebrate, o incantare pentru ochi, urechi si suflet.

Genul de persoana care la doua minute dupa ce te-a cunoscut iti povesteste déjà amanunte intime ale vietii sale, te considera “prietena” pentru ca i-ai permis sa te tutuiasca si traieste cu impresia ca salutul tau nu e doar rezultatul unei bune cresteri ci o adevarata forma de profunda afectiune.

Poate-s eu mai de moda veche, dar stiam ca faci confesiuni numai unei persoane in care ai incredere, iar increderea se castiga. In zilele noastre cuvantul unui om valoreaza din ce in ce mai putin si cel mai sanatos este sa astepti nitel sa-l cunosti inainte de a-ti aseza pe tapet TOATE, dar absolute toate lucrurile care te definesc ca individ.

Dar desigur, asta e numai parerea mea. Pe care sunt convinsa ca domnisoara Z nu mi-o impartaseste.

Pentru ca ea, gingasa faptura de oras crede ca fiecare purtator de urechi si simt auditiv TREBUIE sa auda ce are de spus ! Pentru ca-s lucruri importante legate de viata ei personala, sociala, sexuala, detalii despre ce, cum, cand si unde mananca, cate culori de cercei are si cat a costat sedinta de liposuctie de saptamana trecuta !

Importanta pe care daca nu esti capabil sa o intelegi ( incapabilule!) iti este descrisa cu lux de detalii pana cand, vrei nu vrei, incepi sa o constientizezi.

Si uite asa ajungi sa-ti para rau ca esti dragut de la natura si vorbesti frumos cu toata lumea, pentru ca sunt si oameni care interpreteaza gresit politetea ta.

Si apoi se agata de tine cu disperarea caracteristica individului care traieste neinteles de restul lumii, vrea sa fie peste tot unde mergi si tu, se intrece pe sine incercand sa pastreze legatura cu unul din putinii care poseda o rabdare indeajuns de generoasa sa tina pasul cu ea.

Deci, cum ii spui ca greseste in mai tot ceea ce face, ceea ce este ? Cum ii explici fara sa o jignesti ca nu stie nimic in legatura cu discretia pe care trebuie sa o ai vis-à-vis de anumite lucruri, ca prieten nu iti e orice cunoscut si ca oricat ar fi de captivanta viata ei, nu toata lumea crede ca e demna de o ecranizare ! Cum ?

Si dupa ce i-ai explicat, cum iti dai seama ca a inteles ce vrei sa-i spui, ca o faci dintr-un soi de compasiune si nu din invidie, ca naivitatea ei de copil o face mai mult vulnerabila decat dragalasa si ca fiecare are problemele sale pe care nu le poate ignora ca sa i le rezolve pe ale ei ?

Posted by Laura on Wednesday, 19 November, 2008 @ 9:03 am

Genul de piesa care te ridica de pe scaun… Si de artist care nu trece neobservat ! Pe Youtube gasiti si videoclipul original al piesei, dar mie mi-a placut mai mult inregistrarea asta :)  Enjoy !

Posted by Laura on Tuesday, 18 November, 2008 @ 8:13 am

Am spus in nenumarate randuri, aici sau aievea despre “cei 7 ani de acasa” si despre cum, la multi dintre cei cu care mi-a fost dat sa interactionez expresia se restrange generos la “cele maxim 5 luni” pentru ca in primii 7 ani cam doar atata timp si-au petrecut parintii lor cu ei explicandu-le cum sta treaba cu “educatia” si dandu-le “lectii de viata”.

Am judecat aspru parintii care nu stiu sa-si creasca odraslele inoculandu-le macar o farama de bun-simt pentru ca mai apoi sa le gasesc tot eu scuza ca nici pe ei nu i-a invatat nimeni.

Si uite asa am ajuns la concluzia ca, fara sa vrem totul functioneaza ca un fel de “perpetuum mobile” in aceasta sensibila chestiune legata de “pacatele” pe care le cari, vrei sau nu, de la parintii tai !

Ce m-a apucat pe mine sa scriu despre subiectul asta tocmai astazi, in asa o frumoasa zi de toamna tarzie ? Paaaaai… Sa va povestesc ! ( Mai aveti rabdare?)
In drumul meu spre casa am luat, ca orice student care se respecta, autobuzul ! Si, asa cum stiti cu totii, nicaieri nu gasesti o paleta mai colorata de oameni ca in autobus.

Langa mine doua domnisoare. Din discutia lor aveau mai putin de 15 ani pentru ca discutau de faptul ca ele nu baga niciodata bilet pentru ca arata carnetul de elev si gata. Lucru de care se bucura acum cat nu au inca 15 ani ca dup-aia nu se mai poate ! (eu nu stiam de regula asta, dar fie!)

Uneia ii suna telefonul si isi anunta sosirea in mijlocul de transport care le ducea la scoala domnisoara nr 3 !

S-au inghesuit toate trei pe doua scaune si au inceput sa discute. Eu, avand o mica obsesie pentru detalii (I think every girl has it!) m-am trezit analizand fatucile astea pentru ca m-a facut curioasa trancaneala lor la un volum cam ridicat pentru locul in care se aflau.

Ei bine, fetita care s-a urcat ultima a inceput sa povesteasca ceva despre o “saltea pe care au luat-o parintii ei si care a costat 13 milioane, nefiind ieftina ca orice panarama de saltea obisnuita” Celelate doua o intrebau daca e “d-aia neagra cu cacaturi d-alea pe ea pentru masaj” si ea le-a lamurit ca “nu, e din-aia ecologica la care iti da cadou niste panarame de perne si nu mai stiu ce”. Am crezut desigur ca ma insela auzul. Apoi a inceput discutia despre telefoane. Fata cu “panarama de saltea” a inceput sa se planga ca “eu nu pot sa plec de acasa fara telefon. Prefer sa intarzii 15 minute la ora decat sa plec cu el neincarcat pentru ca l-am uitat o data acasa si nu mai aveam de pe ce sa o sun pe mama sa vina sa ma ia de la scoala” . Trebuie sa mentionez aici ca toate trei aveau in mana portofelul si mobilul. De ultima generatie desigur, ca altfel li se irita lobul urechii… Moment in care si-au controlat si celelalte doua telefoanele sa vada daca nu le-o fi sunat cineva de cand s-au urcat in autobus si pana in momentul discutiei.

Si asa au tinut-o tot drumul, facandu-si notabila prezenta prin ceea ce au ele si altii nu, discutand despre telefoane, bijuterii, culori de oja si concluzionand ca mai bine chiulesc de la prima ora si se duc sa manance ceva.

Am ramas cu un gust amar vazand ca pitziponceala se intinde grav si la varste fragede, fara sa mai astepte macar “etatea” de liceu pentru a ataca nemilos.

M-am simtit cu 100 de ani mai batrana decat ele gandindu-ma ca eu am avut primul telefon mobil abia in anul I de facultate si pentru ca vazandu-le m-au napadit numai ganduri care incepeau cu “pe vremea mea…”

Nu stiu exact incotro ne indreptam, dar stiu ca nu mergem pe unde trebuie.

Am spus intotdeauna ca un copil se naste “tabula rasa” si ca tot ceea ce este el ca om reprezinta creatia parintilor, reflectia educatiei si atentiei lor in care, de ce sa nu fim sinceri, prea mic rol il are scoala ca instituie de formare.

Daca l-ai crescut sa fie o odrasla rasfatata care are impresia ca totul i se cuvine, niciun dascal si nicio sanctiune din partea acestuia nu o sa-i schimbe impresia ca Universul se roteste in jurul sau.

Tinerii de azi sunt oamenii de maine, constructia lor ca oameni fiind baza unei societati in care ne vom creste si noi copiii.

Mie peisajul imi pare de pe acum sumbru pentru ca nu-i nimic mai trist decat degradarea pe care o sufera omul si asta fara sa fie ingropat in vreun pamant care sa-i apese oscioarele…

Sa-ti pastrezi verticalitatea morala presupune sa ai asa ceva. S-o inoculezi copilului tau persupune sa stii ce inseamna si sa-i vrei binele. Sa nu-ti pese inseamna sa te numesti INCONSTIENT.

Sa constientizezi importanta prezentei tale in viata copilului ce-ti duce numele mai departe si totusi s-o tratezi cu superficialitate te incadreaza clar la categoria “IDIOTI”.

Pentru voi restul, care nu va incadrati in exemplele mele, va multumesc ! Voi ma ajutati sa-mi pastrez speranta…

Posted by Laura on Saturday, 15 November, 2008 @ 11:46 am

Am fost atinsa… De data asta a fost Nelimitat vinovatul!

Cum cu ce ? Cu o leapsa dragilor… Care zice cam asa :

1. Pune playerul pe shuffle.
2. Apasă „înainte” pentru fiecare întrebare.
3. Foloseşte titlul melodiei ca şi răspuns la întrebare chiar dacă nu are sens. Nu trişa!
4. Tăguieşte încă 5 persoane
5. Îngroaşă întrebările şi răspunsurile, şi scrie şi propriile comentarii în funcţie de cum se potrivesc cele 2.

1. How are you feeling today?

Pink – I am not dead [Alive??]

2. Will you get far in life?

R.I.O. – Shine On [Poate ca nu, dar daca ma iau dupa cantecul asta probabil ca o sa stralucesc tot drumul !]

3. How do your friends see you?

Mihaela Runceanu – Sa fim copii [Sincera ca un copil ?:D]

4. Will you get married?

Booka Shade – In white rooms [Rooms ? In a white dress not in white rooms :D]

5. What’s your best friend’s theme?

Blue System – You are Lyin’ [Ha-ha-ha! Asta chiar i se potriveste fetei care mi-a fost prietena candva…]

6. What is the story of your life?

Pink – Long way to Happy [So damn TRUE !]

7. What was high school like?

George Michael –Precious Box [Ca o cutiuta cu amintiri frumoase… ]

8. How can you get ahead in life?

Dan Spataru – Nicio lacrima [Sau cel putin incerc]

9. What is the best thing about your friends?

Akcent – stay with me [I-am “lipit”: )) ]

10. What is in store for this weekend?

Shakira – Don’t bother [ Sa nu ma deranjez adica. Pentru nimeni si nimic! Relaxxx]

11. What song describes you?

Angunn – Saviour

12. What song would describe your grandparents?

Parazitii – din Coltul Blocului [Pe vremea bunicilor piesa celor de la Parazitii s-ar fi numit “De pe prispa casei”]

13. How is your life going?

Skylark – too Much information [Deci nu va mai dau nicio informatie aici ca déjà stiti prea multe ca-mi cititi blogul… ]

14. What song will they play at your funeral?

Florin Bogardo – In casa fosnetului mut [Sa cante ? Da ce ma, e chef ? ]

15. How does the world see you?

Nadia – Life of a Stranger [ Strange? Sau Stranger?]

16. Will you have a happy life?

Katy Melua – The closest thing to crazy [ Daca nu fericita, cel putin nebuneasca.. Ca asa sunt eu !]

17. Do people secretly lust after you?

Sugarbabes - Denial [ Da. Dar neaga cu tarie asta ! : )) ]

18. How can I make myself happy?

Miley Cirus – 7 things [Va las sa ghiciti voi care-s alea 7 !]

19. What should you do with your life?

Craig David – I’m walking away [Be happy or at least walk tryin’ ?]

Mi s-a parut fun asa ca Leapsa merge mai departe la  Adrian Mladin, Silvana , swaMp , Jamilla, Despina si Frm

Posted by Laura on Friday, 14 November, 2008 @ 4:09 pm

Cum faci cand nu-ti mai gasesti cuvintele ? Cand scormonesti in micul tau vocabular limitat si-ncerci sa senzibilizezi un oarecare auditoriu, sa trezesti o reactie, cand vrei sa ordonezi in cuvinte idei si principii menite sa vanda retete de succes inca netestate?

Cum faci cand ai scris de atatea ori o idee ca ai uzat toate sinonimele si totusi ecoul randurilor tale se stinge de fiecare data, prea deveme si prea crud ?

Ma gandeam la asta, pentru ca citind la swaMp despre neincrederea oamenilor in promisiunile electorale mi-am amintit ca am incercat si eu in mai multe randuri sa schimb viziunea generala a omului de rand ( a se citi “fara vaste cunostinte si/sau diplome in stiinte politice!) asupra acestui subiect.

Si-am urecheat carcotasii nu pentru ca mi-ar fi contrazis un batran crez sau vreun prea adanc simt civic, ci pentru ca adevarul lor imi ucidea si mie speranta. Nu vroiam sa vad ca nu mai e nimic de facut. Sau ca e mai greu decat as fi crezut.

E Campanie Electorala si ca in fiecare an urmarim, din ce in ce mai plictisiti, acelasi spectacol ieftin. Aceleasi promisiuni cu termen de valabilitate care expira in ziua alegerilor, aceleasi “scenete” jucate la televizor, in parcuri si la caminele de batrani.

Aceleasi “hainute” electorale in care se imbraca tot orasul, forfota de pe la talk-show-urile de gen, aceleasi zambete cumparate parca de la acelasi magazin.

Ne-am obisnuit sa ne plangem de mila pentru ca e mult mai simplu sa te convingi ca iti este imposibil sa schimbi ceva decat sa te mobilizezi in sensul asta.

Ne meritam soarta pentru ca suntem prea slabi, prea comozi si aparent prea mici pentru un “drept la replica” care ne este, cel putin constitutional, accordat.

Suntem ca niste robotei pentru ca facem de fiecare data ceea ce am facut mereu, chiar daca nu este intotdeauna bine si ne complacem in aceasta dulce rutina pentru ca o cunoastem, pentru ca e a noastra.

Toata lumea stie ce nu e corect, cu totii suntem capabili sa dam verdictul potrivit, ne intrecem in cine numeste mai multi vinovati, scriem crezand ca o sa ne citeasca o persoana atotputernica sau macar sa ne pastram un pic de constiinta curata pentru ca macar am incercat.

Condamnam indiferenta majoritatii si faptul ca inca mai suporta atrocitati milenare dar la sfarsitul zilei randurile noastre raman… vorbe.

Tu ce faci ca sa schimbi ce nu-ti convine ? Dar zi-mi fapte, ca de de cuvinte m-am saturat…

Posted by Laura on Wednesday, 12 November, 2008 @ 2:13 pm

Pentru fiecare individ cu capul bine intepenit pe umeri, se gasesc cel putin 3-4 specimene pe care i-am reduce la jumatatea inaltimii lor fizice daca i-am analiza din punct de vedere moral.

Nu stiu daca sunt tot la fel de multi ca ciupercile dupa ploaie, caci vremurile sunt din ce in ce mai secetoase, dar cu siguranta te simti cateodata ca un scalp curat intr-o tabara de paduchiosi atunci cand incep domniile lor sa-si faca aparitia.

Nici nu-ti poti da seama daca ti se rupe sufletul de mila sau de scarba cand ii vezi atat de plini de ei ca dau pe-afara si te trezesti ca te pierzi in detalii incercand sa-ti controlezi reactiile. Esti prea bine crescut s-o urechezi pe snoaba aia care a uitat de unde a plecat si prea realist sa crezi ca urecheala ta va schimba ceva in rutina diminetilor ei.

Faci exercitii de ipocrizie cu fiecare zambet pe care-l oferi persoanelor pe care nu le poti scuipa ( ca nu-i frumos si asa te-a invatat mama ta!) si deschizi ochii in fiecare dimineata sperand ca-ti vor bruia vederea cat mai putini dintre “preferatii” tai !

Dar cine stie despre ce vorbesc (sau macar cunoaste pe cineva care stie!) isi da seama ca, dupa cum zicea si nenea Mulder : “Adevarul e dincolo de noi”. Prin “dincolo” intelegand “un loc indepartat, necercetat si imposibil de aflat” oamenilor normali, cu puteri si obiceiuri normale. Adica gen “scobit in nas, scarpinat in fund si plescait ciungam” . Nu in genul celor 3SE de Hollywood : Superman, Zoro si Pierce Brosnan .

Individul care mi-a servit drept muza pentru acest post este genul de om atat de “simpatic” si de “bine-crescut” ca te intrebi daca nu l-a uitat masa pe maidane de la externarea din maternitate si pana in zilele anului de gratie 2008, EN.

El este exemplul perfect de “daca nu credeam ca se poate si mai rau, acum m-am convins!” pentru ca nimic, dar nimic din ceea ce iti inchipuiai despre idiotenia ridicata la rang de calitate nu este mai bine descris in toata fiinta sa !

Din cartea “M-am hotarat sa devin prost“ a lui Martin Page baiatul asta a citit doar titlul si si-a zis ca daca e atat de celebra si lumea o lauda, sa-si insuseasca si el invatamintele. Desigur ca nu a avut rabdarea sa o termine si si-a insusit doar titlul…

In putinele “accese” de luciditate se remarca stralucitor numeroase “decese” ale si asa putinilor sai neuroni… Si aceste decese ne intristeaza pe toti pentru ca din cei ramasi jumatate sunt impotenti iar cealalta jumatate sterili…

Intr-o lume cruda ca aceasta in care traim, unii te pot face sa razi fara sa devina ridicoli, insa nimeni nu reuseste sa fie ridicol fara sa provoace rasul… Ras zgomotos, sarcastic si aproape imposibil de controlat… Cum numai o piesa de Caragiale ti-l poate provoca…

M-ai facut sa rad azi stimabile ! Drept pentru care te fac celebru… cel putin in randul acelor “cativa” care mai dau cate un click pe aici… Vezi, visul tau a devenit realitate ! Ai devenit un exemplu… Chiar daca nu tocmai unul pozitiv ! Insa daca nu ar exista si d-astia ca tine nu ar mai avea mamele cu ce sa-si sperie copiii incercand sa-i convinga sa fie cuminti sau sa manance tot din farfurie !

Hai sanatate si la mai mare !

Stiu ca poti ! Iar eu am sa fiu acolo sa vad asta ! Si am s-o notez pentru posteritate ! Caci doar esti o piesa de colectie ! Iar eu o amarata de colectionara…

Posted by Laura on Tuesday, 11 November, 2008 @ 9:20 am

“Ti-am promis ca vom BRB cu noi surprize si ne-am tinut de cuvant. Acum dam BUZZ-na cu o propunere ce nu ADD-mite SPAM : cel mai MESS-erias party ever.SIGN IN la o petrecere ce nu o poti IGNORE-a !” este mesajul organizatorilor, de la Domenyko citire… Ne vedem acolo  !