Laura Driha

Posted by Laura on Monday, 29 September, 2008 @ 3:24 pm

… si “made in Romania” – vorba latinului ! Intr-o Romanie prea mica sa o gaseasca unii pe harta, dar indeajuns de incapatoare pentru politicianul de rand - din coltul strazii, pentru cel citit si cunoscator - care il (tele)vizioneaza pe Ciutacu si desigur pentru cel specialist intr-ale dormitului in post – politicianul platit gras pentru intensa sa activitate patriotica.

In aceeasi Romanie care spera in fiecare an electoral ca o sa apara un Print in Armura Stralucitoare si sa o salveze precum o domnita captiva in turn. Au trecut insa 19 ani de cand a indraznit prima data sa strige dupa ajutor si printul inca se lasa asteptat. Iar Printesa incepe sa imbatraneasca, sa-si piarda din frumusete, a saracit si fata ii e brazdata de riduri adanci…

De cand e Europeana prin adoptie, a crescut simtitor numarul “curtezanilor”. Fiecare isi doreste sa aiba parte de batrana domnisoara. Unii dintr-o preistorica dorinta de posesiune, altii pentru ca sa-si intregeasca colectia si marea majoritate pentru ca e atat de simplu sa cuceresti o domnita atat de vulnerabila…

Ea zice ca se lasa greu. Dar n-a mai ramas mare lucru de oferit doritorilor. Nimic de vandut, de impartit sau de privatizat…

Aceleasi batalii se duc in Regat indiferent de Rege, aceiasi pioni se preumbla nestingheriti pe o prafuita tabla de sah, aceiasi mascarici dau reprezentatii care nu mai fac de multa vreme pe nimeni sa zambeasca…

Toate-s vechi si noua toate.

Unii mai curajosi ca noi au racit niste gloante in inteligenta mojicilor de acum aproape doua decenii. Redusesera numarul vinovatilor pentru toate nenorocirile la 2. Un fleac, i-au ciuruit !

Astazi am creste importul la gloante daca ne-am pune sa facem iar curatenie…

O amatoare,

Laura

Posted by Laura on Sunday, 28 September, 2008 @ 3:48 pm

Bineinteles, ca la sfarsitul fiecarei vacante, ne rezervam dreptul sa (ne) plangem. N-am avut timp ! Nu e niciodata destul timp in vacanta… Printr-un soi de complicitate grava cu tot ceea ce merge pe dos in tarisoara noastra, timpul s-a scurs gresit, imprastiat si repede ! Prea repede !

Mai sunt 2 zile si cica au fost 90. Sau ma rog, pe acolo. Cine poate sa spuna cu mana pe inima ca a petrecut 90 de zile de vacanta ? Exact. Nimeni. Parca ieri –alaltaieri se facura abia doua saptamani. Mult prea putin. Nu ne fura destul Maria Sa Statul, acum ne mai fura si Nenea Timpul. Saracie mare in Romanica noastra daca si Timpul s-a facut hot…

Abia ne-am dezmeticit si hoinarim iar prin librarii, le plangem de mila padurilor transformate in caiete cu pagini parfumate la Diverta si ii destestam pe aia micii pentru ca pe vremea noastra nu stiam in clasa a 2-a ce e ala Mp4. Cica evolutie ii zice. Mdea.

E an electoral si desigur, facem greva. E cel mai potrivit sa cerem burse mai mari exact acum. Nu ne-au invatat la stiinte politice manevra asta, dar am citit noi printre randuri. Ca de aia suntem baieti destepti.

Si cazare mai ieftina. Ca daca ne dam toata bursa pe camin, nu ne mai ajung banii de benzina. Si consuma ceva Peugeot-ul nostru.

De abia astept prima zi de scoala. Poate am noroc si vine la deschidere si domnu Ministru. Mi-ar placea sa-i strang mana. Initiativa dansului de a micsora numarul orelor petrecute la scoala e geniala! V-am zis eu ca ce-i mult strica ? Chiar si cand e vorba de invatamant…

Acum ma scuzati… Trebuie sa dorm. Maine-poimaine incepe noul an universitar si trebuie sa-mi reglez somnul. Nu mai merge cu trezirea la 12… Ca mi se pun absente ! Si ma urecheaza ai mei la Sedinta cu Parintii in vazul colegilor…

*****************************************************

Acest text nu este un Pamflet. Daca te regasesti in randurile de mai sus, ceea ce citesti este felul meu de a ironiza perceptia ta despre scoala. Daca iti ridica semne de intrebare, mai ai o sansa. Daca nu, poti pleca linistit de pe pagina asta. Esti un caz pierdut…

Posted by Laura on Sunday, 28 September, 2008 @ 4:35 am

Jordin Sparks - Freeze

Posted by Laura on Sunday, 21 September, 2008 @ 3:45 pm

Am vazut astazi o fetita bolnava de sindromul Down. Intr-un loc public… Mi-am dat seama de ce suferea micuta pentru ca am citit mult despre boala asta. Iar copiii afectati de ea au si o fizionomie aparte…

O priveam nu cu curiozitate ci sperand sa-i prind privirea si sa-i zambesc. Asta pentru ca nu imi permiteam sa ma duc sa o iau in brate…

V-am spus ca ador copiii ? Si ca suferintele lor ma chinuie mai rau ca orice rana ? Ah, as fi vrut atat de mult sa o iau in brate…

N-am sa va povestesc ce face boala asta din micuti. Sunt detalii pe care le veti putea afla oricand la un simplu “google search”. This is not my point here…

Imi trec o mie de ganduri prin minte acum. Ma gandesc la parinti si durerea sfasietoare de a-ti ingropa copilul prea devreme, prea nedrept, ma gandesc la constientizarea faptului ca se va intampla oricum si ca e peste puterile tale…

Sanatatea e cea mai importanta. Mai presus de bani, de firma de pe hainele tale, de orice… Nici parfumul scump, nici bijuteriile pretioase de pe maini si nici pungile albastre marca Zara nu ii puteau cumpara mamei acelei fetite viata micutei sale inapoi.

Ma gandesc la fetita aceea si la faptul ca viata ei nu va cunoaste nicodata “normalul” definit de noi ceilalti… Ma gandeam la copilaria ei rapita, furata pur si simplu, la o seara de banchet, o rochita dorita cu ardoare, o poveste de dragoste, un biletel scris si trimis prin “intermediari” in ora de franceza… Vroiam pentru ea emotii pentru teza la mate, o colectie de bratari colorate si prietene cu care sa manance inghetata cand e trista…

O vroiam… fericita. Exista oare si alte feluri de fericire decat cele cunoscute noua ? Cele citite in carti scrise de oameni priceputi, cele cantate in versuri de poeti, cele transpuse in imagini in marile galerii de arta ale lumii ?

Spuneti-mi ca exista va rog ! Am nevoie sa ma mintiti…

Posted by Laura on Monday, 15 September, 2008 @ 11:03 am

… inima sau macar ochii. Ca ceea ce vad nu e de bine !

Astazi, 15 Septembrie numaratoarea inversa si distractia s-au oprit pentru o parte din intelectualii care se antreneaza intens in sistemul invatamantului romanesc.

Parintii si-au dus micutii la scoala, invatatoarele au plecat iar cu bratul plin de flori, elevii claselor a 9-a s-au imbulzit fericiti catre minunata viata de liceu, iar cei ai claselor a 12-a au bifat prima linuta pe calendarul AMR al zilelor pana la BAC.

Ministerul Invatamantului si-a pus argatii sa dea declaratii despre cat de trista e situatia prin scoli din punct de vedere sanitar si nu numai. Dar numai declaratii. Nu si solutii. Solutiile se pastreaza pentru apropiatele zile de campanie electorala.

Gospodinele pun de zacusca si de muraturi, profii de mate si de romana isi deschid un cont nou pentru remuneratiile din meditatii, dirigintii fac calcule pentru fondul clasei si cel de protocol, parintii umbla la economiile pentru “atentii”. Ca deh! Trebuie sa finantezi daca vrei sa-ti fie tratat omeneste copilul.

Miroase a toamna. Si nu miroase bine.

Toate merg la fel de prost ca-n fiecare an si asta nu e partea cea mai rea. Ci ca ne-am obisnuit.

Traim intr-o societate care te judeca dupa ambalaj si care ii educa si pe copii in acelasi spirit. Daca nu ai caiete de la Diverta si creioane roz cu imprimeu de Barbie nu ai nicio sansa sa faci parte din elita clasei.

Pentru promovarea gradinitei copilul nu mai primeste cadou dulciuri si jucarii. Ci ultimul HTC Diamond.

Mamicile parvenite militeaza pentru scoaterea uniformei pentru ca nu mai au unde sa-si etaleze odraslele lor hainutele luate din Mall.

Nu se mai elibereaza abonamente cu reducere pentru elevi pentru ca majoritatea au masini sau macar un scuter. O sa dea faliment RATC-ul… Noroc cu pensionarii !

Deci TRAIM BINE. Conform blestemului.

Posted by Laura on Wednesday, 10 September, 2008 @ 10:16 am

Uitam cateodata si poate prea des sa fim oameni… Ne reinventam. Nu mai pastram nimic din ce am fost, din ce ne doream sa fim… Din plictiseala sau din ignoranta.

Vindem ca pe niste nimicuri vechi haine, vechi sentimente si toate amintirile, gandul de demult si culoarea preferata… Astazi nu ne mai plac strugurii sau piersicile ci adoram ciresele… Sau macar asa ni se pare.

Suntem inconjurati de atata imperfectiune ca sfarsim narcisisti, premiem cu indiferenta greselile marunte si cu uitare pe cele iremediabile, judecam fara sa avem puteri supreme sau macar o facultate de profil si o functie in Barou…

Mintim cu nonsalanta pana devine o obisnuinta, o necesitate, mai intai un scut si apoi o arma…

Punem pe seama naturii umane toata incapatanarea si tot egoismul ce ne decoloreaza fiinta si suntem prea mandrii sa recunoastem ca pentru slabiciunile noastre platim zi de zi, sume nerambursabile…

Facem trafic cu Sentimente si comert cu Amintiri, colectionam Cuvinte si numaram Anotimpuri… La nesfarsit. Gresit si nesfarsit.

Ca omul care numai asta stie sa faca, prea comod cu sie insusi ca sa mai schimbe ceva sau sa se autodepaseasca…

Ne adaptam. La vremuri noi, oameni noi si cu totul alte chipuri in oglinda dimineata.

Ne pansam vechile rani cu proaspete minciuni, incercand sa ne revenim dupa ce “schimbarea” ne-a mestecat multa vreme si apoi ne-a lipit ca pe o guma fara gust sub scaunul de la catedra…

Ne taram spre nicaieri, cautand orice si avem pretentia de locuri confort zero post-mortem numai pentru ca ne ducem la Biserica in fiecare Duminica…

Avem haine colorate si zambete pictate iscusit si suntem oarecum relaxati la gandul ca toti din jur sunt prea superficiali sa mai caute in profunzimi. Indiferenta celorlalti nu ne-a fost niciodata mai simpatica. Mai necesara…

Posted by Laura on Tuesday, 9 September, 2008 @ 10:40 am

Urasc dentistii. Si ce pot sa zic, atractia e reciproca. Cred ca si ei ma urasc pe mine… si de aceea ne vedem rar. Rar de tot.

Dar dupa ce mi-am petrecut toata noaptea trecuta cu niste dureri groaznice (se spune ca seamana cu durerile nasterii, dar eu nu am de unde sa stiu asta inca! :D) astazi mi-am facut curaj si am plecat spre dentist.

Numai cand imi amintesc ma trec fiori reci pe spate ! Asa… si am ajuns, mi-a fost examinata danturica si mi s-a adus la cunostinta ca “doamna” responsabila cu nedormitul meu este silita sa-si faca bagajele. Ce pot sa va spun, despartirea nu m-a intristat nicio clipa. E una din putinele despartiri care nu ma dor. De obicei stau prost la capitolul asta. Ma pricep groaznic de prost sa… “let go”. Si voi stiti asta… M-ati certat de multe ori si tot parca nu ma invat minte !

Dar sa va spun de nebunia cu Dentistul.Mie imi era inca frica de… injectia pentru anestezie. V-am zis ca urasc si acele ? Ei bine da, le urasc ! Cand eram mica ma alergau aia cu vaccinul obligatoriu prin toata clasa ca sa ma prinda si sa mi-l faca. Am ramas cu un fel de fobie… Si acum, daca am de ales intre a face o injectie sau a lua un camion de pastile (da! Un camion!), aleg varianta bomboanelor amare.

Pentru ca nu suport durerea. De orice fel. Nici fizica si nici… Dar asta e déjà alta poveste.

Si asa am ramas dragii mei si fara mica mea dovada cum ca asa avea niscaiva creieras : maseaua de minte. Am inteles ca e normal sa o scoti dupa o anumita perioada, ca se strica singura si ca nu trebuie pastrata, dar eu tot ma simt… incompleta ! : ))))

Posted by Laura on Saturday, 6 September, 2008 @ 3:46 pm

2)
O femeie este oprita din trafic de un politist:
Politistul: Buna ziua.
Femeia: Buna ziua, ce s-a intamplat?
P: Ati depasit limita de viteza. Permisul dvs., va rog.
F: Vi l-as da, numai ca nu am asa ceva.
P: Nu aveti?!
F: L-am pierdut definitiv pentru conducere repetata in stare de ebrietate.
P: Aha… Imi aratati va rog actele masinii?
F: Nu pot.
P: De ce?
F: Am furat aceasta masina.
P: Ce-ati facut?!
F: Am furat masina si am ucis proprietarul.
P: Poftim?!!!
F: Daca nu ma credeti, cadavrul este in portbagaj…vreti sa il vedeti?
In acest moment politistul se retrage incet spre masina sa si cere ajutoare
prin radio. In 5 minute sosesc la fata locului alte 5 masini de politie. Un
ofiter superior se apropie de masina femeii cu pistolul pregatit.
Politistul 2: Doamna, va rog sa iesiti din masina!Femeia iese din automobil.
F: S-a intamplat ceva, domnule?
P2: Unul dintre colegii mei mi-a spus ca ati furat aceasta masina si ca ati
ucis proprietarul.
F: Am ucis proprietarul?
P2: Da.Varog sa deschideti portbagajul.Femeia deschide portbagajul, care
este gol…
P2: Masina este a dvs., doamna?
F: Da. Poftiti actele ei.Primul politist ramane perplex.
P2: Unul dintre colegii mei sustine ca nu aveti nici permis.Femeia cauta in
poseta, scoate un port-document si-l intinde politistului. Aceste il
deschide si studiaza permisul, care este in regula. Tipul deja nu mai stie
ce sa creada.
P2: Multumesc, doamna… Vedeti, colegul meu mi-a spus ca nu aveti permis,
ca ati furat masina si i-ati ucis roprietarul!

F: Sunt convinsa ca porcul asta mincinos v-a spus si ca mergeam cu viteza!

Posted by Laura on Tuesday, 2 September, 2008 @ 5:11 pm

…Wentworth Miller is back !

PRISON BREAK… Tocmai am vazut primele doua episoade din seria a-IV-A … Michael e la fel de cute & smart cum mi-l aminteam… Let the show begin !