Laura Driha

Posted by Laura on Tuesday, 3 June, 2008 @ 1:22 pm

Citeam ieri, pe blogul unui om pe care il citesc de ceva vreme despre pierderile sufletesti care te fac sa te simti pustiit si care-ti umbresc fericirea uneori atat de fragila…

Mi-am amintit cat este de usor sa judeci din exterior si m-am rusinat la gandul ca am facut-o si eu in nenumarate randuri…

Mi-am plans neputinta, ignoranta si nestiinta, i-am plans durerea si am condamnat nedreptatile care ne dovedesc in fiecare zi ca mai nimic nu depinde de noi… Mi-a fost greu sa-i spun cat imi pare de rau caci cuvintele mele erau inutile si mi-ar fi placut sa-i strang mana, s-o cunosc personal pe doamna vietii lui si sa-mi permit o imbratisare care sa tina loc sutelor de cuvinte pe care si asa nu le gaseam… Uram Messengerul pentru ca mocuta aia galbena care ilustreaza sentimentul de tristete nu cuprindea nici 2% din ceea ce simteam, din ceea ce ma facusera cuvintele lui sa simt…

Am ales Tacerea ca sa nu rascolesc ceea ce nu pot vindeca si mi-am promis c-am sa va povestesc pentru ca voi, putinii ce-mi cititi gandurile sa pastrati invatamintele experientei mele…

Am avut supriza sa vad ca exista oameni ale caror suflete impietrite de viata, de foste iubiri sau poate lipsite pur si simplu de substanta nu schiteaza nicio modificare de stare de spirit si nicio lacrima nu le umezeste obrazul…

Am vazut reactii marcate de inconstienta, de rautate si de imbecilitate. In cel mai propriu sens al cuvantului. Am vazut oameni de un optimism de invidiat, avand in vedere ca gaseau solutii oricarei dureri, oricarei pierderi… Pentru o clipa i-am invidiat. Insa numai pentru o clipa, pentru ca apoi ii gaseam handicapati sufleteste, saraci si tristi desi pozau cu nonsalata in intruchiparile Fericirii…

Ii multumesc domnului pentru cuvintele lui care mi-au zdruncinat realitatea si-i cer scuze ca mi-am permis aceste randuri…

Posted by Laura on Sunday, 1 June, 2008 @ 1:38 am

Da…si tie ! La multi ani! Sarbatoreste azi, fara sa-ti fie frica sau rusine, copilul din tine! Lupta sa poti pastra mereu vie amintirea, zambetul sincer, sufletul curat si speranta … Ramai copil macar ca sa-ti mai poti permite sa plangi atunci cand te doare, sa te mai bucuri pentru lucruri simple, sa iubesti neinteresat… Cinsteste-ti parintii, bucura-te de natura, promite-ti ca visele tale vor deveni candva realitate…Si nu uita sa te rogi !

Rasfoieste astazi albumul cu poze pe care-l pastrezi in inima ta… Stiu ca si tie ti-e dor… De copilarie, de vremurile in care singura ta mare problema era – “uff, iar trebuie sa dorm la pranz!”, de povestile cu zane si feti-frumosi care te fascinau… Privesti uimit filmul copilariei tale si te lasi prins in acest joc al regasirii de sine, al redescoperirii unei lumi pe care o credeai pierduta undeva in negura timpului… Iti faci curaj si… EVADEZI! Pasesti pe urmele trecutului si retraiesti amintiri care iti par acum atat de indepartate si totusi, atat de reale… Simti aproape fizic durerea provocata de prima nazbatie, regasesti pe buze gustul inconfundabil al prajiturilor bunicii si in suflet emotiile cu care il asteptai nerabdator pe Mos Craciun… Ti-e dor de “felicitarile de Ziua Mamei” la a caror confectionare dedicai zile intregi, de sclipirea din priviri, de colindele pe care le cantai in jurul bradului, de “Tom & Jerry”…

Regasesti in locurile copilariei - neatinse parca de trecerea timpului - urmele in creta ale sotronului , coifurile si barcutele de hartie, castelele de nisip, oamenii de zapada…Se contureaza tot mai usor o lume , o poveste, o frantura de viata… Iti amintesti zambind prima zi de scoala, primele prietenii pe care le-ai legat si prima iubire…Te napadesc atatea amintiri… Si parca toate erau altfel…Tu erai altfel… Privesti in oglinda si tot ce ti-a ramas de atunci e nevoia neincetata de iubire… Iti pare rau ca astazi nu-ti mai sunt de ajuns imbratisarile mamei care-ti ofereau deunazi toata siguranta, protectia si iubirea de care aveai nevoie …

Acum cauti certitudini, dovezi, raspunsuri…Ti-e dor de inocenta pe care o respirai prin fiecare por… Ti-e dor sa mai crezi ca atunci in biruinta vesnica a binelui asupra raului si-ti doresti ca viata sa nu-ti fi dovedit contrariul…Ti-e dor de ceea ce erai, de ceea ce-ti doreai sa fii…De promisiunile pe care ti-ai jurat ca nu le vei incalca niciodata, de valorile – mostenire a celor 7 ani de-acasa - dupa care ai fost invatat sa te ghidezi…

Te lasi purtat in aceasta incursiune in timp de dorinta de a conserva o particica din tine, de a aduce in prezent “fantomele” trecutului….

Observi insa ca marturiile copilariei si-au facut simtita prezenta in toate etapele vietii… Ai fost copil si atunci cand, teoretic vorbind, erai un veritabil adult - matrurizat probabil prematur… Ultima amintire de “copil” e atat de recenta…Dar nu, nu te speria…fii mandru ca n-ai uitat, ca ai stiut sa pastrezi toate acele lucruri carora altii le spun “la revedere” prea devreme…

De 1 Iunie celebreaza copilaria – ca fundament al omului care esti astazi, sufletul – pentru capacitatea lui de a-si pastra tineretea si viata… Fii recunoscator pentru ceea ce ai , spune un “multumesc” sincer celor pentru care vei fi mereu copil-parintilor tai si…ce-i cel mai important …zambeste…caci azi e si ziua ta! Deci, hai sa mai fim, macar pentru o zi pe an, copii… Ce spui, accepti provocarea?