Laura Driha

Posted by Laura on Monday, 23 June, 2008 @ 3:06 pm

Sentimente ciudate ne incearca, uman, la fiecare intoarcere… Sau reintoarcere. Ciudate in sensul de contradictorii. O parte din noi isi doreste mereu sa revina acasa iar o alta parte ramane macar cu gandul acolo unde pana nu demult se fabricau amintiri si vise…

Am sa va povestesc desigur despre mini-vacanta la Sovata despre care va scriam aici, pentru ca mi-e practic imposibil sa postez toate cele 525 de poze graitoare pentru cat de frumos a fost acolo…

N-am sa va spun cat e de curat aerul pentru ca oamenii de acolo nu taie padurile ca sa faca parcari sau mall-uri. Nici ca hotelul la care am stat ne-a oferit conditii impecabile de cazare si in ceea ce priveste mancarea, un bufet suedez foarte diversificat la fiecare masa.

Nici ca Lacul Ursu era curat ca lacrima fara sa pluteasca pe el vreun PET de bere de la meciul de aseara, un ambalaj de la seminte si vreo 2-3 chistoace.

Nu va povestesc despre cat mi s-au parut de civilizati oamenii de acolo pentru ca nu exista o hartie pe jos, n-am auzit de scandaluri la colt de strada sau injuraturi si claxoane din categoria “cartier-isme”.

Am sa va povestesc in schimb de buna organizare a firmei Nemetschek, despre oamenii pe care i-am cunoscut si care mi-au lasat o foarte buna impresie, despre cei cu care am calatorit si cu care as repeta experienta oricand…

Incep cu Dan Moraru, director Nemetschek Romania, un tip foarte destept si care beneficiaza de un foarte dezvoltat simt al umorului. A organizat totul cu o atat de mare clasa si bun-gust, incat sunt convinsa ca toata lumea a plecat la fel incantata de desfasurarea intregului eveniment ca si mine…

Mi s-a parut geniala ideea concursului “We build bridges instead of walls” de la sfasitul ultimei zile petrecute acolo, cand dupa ce am fost impartiti in 24 grupe de cate 10, 12 rosii si 12 albastre diferentiate intre ele prin semne zodiacale, ni s-a propus sa construim cate o jumatate de pod. Si la sfarsit, fiecare grupa trebuia sa se uneasca cu corespondenta ei de cealalta culoare si impreuna sa formeze cu constructiile lor, un pod care sa reziste sub greutatea unei persoane! Dispuneam numai de stinghii de lemn si un ghem de funie… Ingenios nu ? Si destul de interesant, pentru ca inginereste vorbind, a fost o provocare. De partea artistica a echipei mele m-am ocupat eu si-am desenat cu acuarele un afis care sa ilustreze creatia noastra ! Si sunt de parere ca a iesit cel mai fain dintre toate ! (modesta cum sunt, doar ma stiti !) Intreaga activitate s-a desfasurat in Salina Praid, la 120m sub pamant… Desi putin cam racoare acolo jos, va spun sincer ca sarea nu mi s-a parut nicicand mai frumoasa…

Va scriu si despre intreg staff-ul firmei organizatoare care au fost atenti ca toata lumea sa fie bine tratata, sa se simta ca in vacanta desi majoritatea erau acolo in interes de serviciu, despre cat au fost de primitori si deschisi. Va multumesc pentru tot !

Vreau sa va povestesc si despre Diana si Vlad, copiii profesorului Dan Pascale si ai Laurei, care au impartit tinerete si exuberanta in stanga si-n dreapta printre atatea costume si oameni mari… Au colorat simpatic intregul peisaj caci atrageau atentia oriunde isi faceau aparitia fiind si frumosi si dulci si zambareti nevoie mare… Alaturi de parintii lor ne-au fost si tovarasi de drum, am ras, am cantat, am facut baloane de sapun si-am mancat floricele si ciocolata ! Am facut baie in “pliscina” cum spune Diana iar Vlad ne-a aratat cum se innoata ca la carte…

Am sa va scriu, ca unor oameni in fata carora ma confesez de ceva vreme incoace si cat de frumoase sunt zilele, indiferent de starea vremii, cand langa tine se afla omul care-ti face inima sa zambeasca, pe care-l iubesti si care te iubeste…

Zile de vis, amintiri de neuitat… Oameni frumosi, familii fara neaparat legaturi de sange dar si din cele care incununeaza minunat sensul propriu al cuvantului, monumente de iubire, de daruire, de rabdare si de curaj…

O sa-mi fie dor. Desi stiu ca acesta e doar inceputul…

Pe curand dragii mei !

Poze aici.

    Iubitului meu :   Marco Antonio Solis - Yo te necesito